Turneul Stradivarius pe care violoncelistul Alexandru Tomescu îl organizează de câţiva ani buni în fiecare vară împreună cu sponsorii săi a ajuns şi anul acesta la Târgu Jiu, dar cu mai multe greutăţi decât în anii anteriori. Autorităţile locale nu au mai fost implicate sub nicio formă în aducerea turneului la Târgu Jiu, iar spectacolul de la Coloana fără Sfârşit a fost ultimul din această vară, marcând finalul întregului turneu din 2021. Parcă pentru a le face pe plac atât organizatorilor, cât şi artistului de pe scenă, peste 1000 de oameni au venit şi au urmărit cu pasiune evoluţia lui Tomescu, dar şi a partenerului său de concert, pianistul spaniol Josu de Solaun. „Odă Bucuriei” a fost denumirea din acest an a turneului, iar la Târgu Jiu bucuria pare să fi fost mai mare ca oriunde în ţară. Spectacolul a fost posibil prin implicarea Clubului Rotary şi a Asociaţiei pentru Democraţie, Educaţie, Respect, condusă de profesorul universitar Ştefan Ghimiş. Acesta a mărturisit că iniţial turneul nu mai ajungea la Târgu Jiu, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi. La vremea respectivă de aducerea turneului în oraşul lui Brâncuşi se ocupa fostul viceprimar Adrian Tudor care şi acum, de pe „margine”, a ajutat la includerea oraşului nostru în agenda turneului. De altfel, la concert a asistat şi primarul Marcel Romanescu, care pentru scurt timp a discutat cu Adrian Tudor, edilul remarcând prezenţa numeroasă a publicului. Numărul mare de spectatori l-a bucurat însă Ştefan Ghimiş, care, astfel, a putut să observe că eforturile sale de a aduce concertul la Târgu Jiu nu au fost zadarnice. „Iniţial Târgu Jiul nu era pe lista oraşelor în care trebuia să fie turneul acesta, dar din fericire am reuşit într-un parteneriat de asociaţii non-guvernamentale, fără sprijinul niciunei autorităţi, să aducem acest concert la Târgu Jiu. Acest lucru înseamnă o performanţă pentru comunitate”, a menţionat Ghimiş. Publicul a fost superîncântat că l-a putut revedea pe Tomescu la Târgu Jiu, oamenii neştiind munca de culise pentru a-l readuce pe marele violonist în parcul Coloanei. La rândul său, artistul a fost foarte încântat că a putut reveni pentru a concerta lângă opera lui Brâncuşi, la finalul concertului oamenii stând la coadă pentru fotografii şi autografe cu acesta. „E o atmosferă specială în acest parc al Coloanei Infinitului. O dată, că atunci când eşti în preajma frumuseţii, a perfecţiunii formelor, nu poţi să nu simţi aceste vibraţii, iar atmosfera este extraordinară. Publicul a venit în număr mare şi am observat că nu a fost nici un scaun liber. Copii s-au simţit excelent aici, a fost ca într-o grădină a paradisului”, a spus artistul.
„Oda Bucuriei”! Final de turneu Stradivarius la Târgu Jiu cu peste 1000 de spectatori!
– Posted on 13 August 2021Posted in: Arhiva



