O a doua întâlnire din seria Repatriot Turism Talks – “Hai în Oltenia” a reunit zilele trecute antreprenori, profesionişti în turism din Oltenia, autorităţi locale, pentru a discuta despre potenţialul turistic al acestei regiuni. Evenimentul a fost moderat de Otilia Loidl, avocat şi antreprenor în turism şi Hilde Brandl, arhitect şi antreprenor în domeniul proiectării. Rezultatul a fost că evenimentul online a avut peste 12.000 de vizualizări, iar printre participanţi au fost Marius Bostan – iniţiatorul proiectului Repatriot, Dragoş Anastasiu – liderul proiectului Repatriot Turism, Iulian Popescu – consilier de stat la cancelaria Prim ministrului care a povestit despre judeţul lui natal, Gorj, poetul Mircea Dinescu care desfăşoară activităţi de turism în Portul Cultural Cetate, judeţul Dolj, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău, precum şi primarul localităţii Novaci, Dumitru Leuştean, localitatea în care începe Transalpina. Discuţiile au vizat o serie de obiective turistice din Oltenia de sub munte. Conform unui comunicat de presă, în cadrul întâlnirii s-a vorbit despre Hanul Vatra, din Oltenia de sub Munte, situat lângă Horezu, în Costeşti, clădire istorică reabilitată de Otilia Loidl, repatriată din Germania şi soţul ei, Dan Loidl, arhitect, şi transformată în pensiune. Marius Bostan a arătat ce rol îi revine diasporei în promovarea României pe plan internaţional, în vederea conectării diasporei cu ţara şi despre proiectul Repatriot, iniţiat de Romanian Business Leaders. Nu s-ar fi putut vorbi despre Oltenia fără a aduce un omagiu celebrului sculptor Constantin Brâncuşi, născut în satul Hobiţa, judeţul Gorj, care a fost la rândul lui parte a diasporei din Franţa şi care a lăsat moştenire celebrele opere de artă “Masa Tăcerii”, “Poarta Sărutului”, “Coloana Infinitului” ce pot fi vizitate la Târgu Jiu şi care sunt un tezaur artistic în aer liber. Charlie Ottley, producător BBC, a prezentat prin filmările sale deosebite, o parte din frumoasele locuri, tradiţiile şi arta culinară din Oltenia. Mircia Gutău, primarul localităţii Râmnicu Vâlcea a prezentat frumuseţile locului, staţiunile Călimăneşti, Căciulata dar şi municipiul Râmnicu Vâlcea şi facilităţile turistice de care se pot bucura vizitatorii acestor locuri având in vedere ospitalitatea locuitorilor din această zonă. Zona Olteniei este a doua zonă ca număr de mănăstiri după Bucovina, aici aflându-se Mănăstirile Cozia, Bistriţa, Hurezi, Gruiul Lupului, Sărăcineşti, Aşezămintele Monahale aflate în Peştera Liliecilor, Schitul Pahomie şi Schitul Jgheaburi. De asemenea zona se poate mândri cu insula Ostrov, Cascada Lotrişor, Cascada Izvorul Frumos, Valea Cernei, Cheile Bistriţei. Monica Gheorghiu, din partea centrului de Promovare şi Informare Turistică, a vorbit despre Vâlcea, partea de intrare în Oltenia, despre parcurile naţionale unde frumuseţile naturii pot fi admirate de către turişti. Ceramica de Horezu, inclusă în patrimoniul cultural material UNESCO reprezintă cu cinste zona şi este un brand local. Festivalul de Blues de la Brezoi şi Festivalul Naţional a Sculptorilor cu Drujba de la Văideni sunt două festivaluri care se desfăşoară în Oltenia şi care atrag numeroşi turişti în zonă. Familia Frigură, olari din familie faimoasă, ne-au găzduit cu drag în atelierul lor şi au prezentat meşteşugul olăritului şi istoria lui. La casa familiei există un mini muzeu şi o expoziţie de unelte tradiţionale. Raluca Munteanu, de la Asociaţia Pro Patrimoniu, care se ocupă de salvarea clădirilor de patrimoniu şi repunerea lor într-un circuit economic, a prezentat Biserica de lemn de la Urşi, şi Conacul Neamţu Olari care au fost restaurate cu ajutorul asociaţiei. Pierre Bortnowski, a povestit despre conacul moştenire de familie de la Curtişoara şi despre restaurarea acestei proprietăţi aflată la câţiva kilometri de Târgu Jiu. La rândul său, primarul Dumitru Leuştean a prezentat Transalpina, Masivul Parâng, Domeniul Schiabil Rânca, Festivalul de Port Tradiţional, “Festivalul Tocanului” cu mâncare tradiţională gătită la ceaun, şezători şi alte activităţi turistice care se desfăşoară în această zonă frumoasă şi păstrătoare de tradiţii. Oana Mesea, a vorbit despre mâncărurile tradiţionale din Oltenia, de la Costeşti, Vâlcea, unde a pus bazele unui club pentru copii, unde aceştia pot învăţa despre tradiţii, mâncăruri, educaţie financiară şi viaţă activă. Raluca Bauer, co-proprietar al Cramei Bauer, de pe dealurile din Drăgăşani ne-a găzduit în crama familiei şi a povestit despre afacerea familiei şi despre turismul viticol, despre vin şi mituri din zona vinului. Florin Stoican, a prezentat Asociaţia KogaYon, Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, Parcul de Trovanţi Costeşti, Parcul Natural Văcăreşti şi proiectul Oltenia de sub Munte – Geoparc aspirant UNESCO. Şi nu în ultimul rând, poetul Mircea Dinescu a încântat audienţa prin dialogul cu Dragoş Anastasiu despre petrecerile culinare care se desfăşoară în portul cultural Cetate de pe malul Dunării.
Mii de participanţi la o discuţie on-line despre turismul din Oltenia
– Posted on 13 July 2021Posted in: Arhiva



