Elevii din Novaci, îndemnaţi să devină specialişti în agricultură!


Zeci de absolvenţi de liceu din Novaci au primit ieri consilieri în privinţa facultăţii pe care să o urmeze după ce vor trece de bacalaureat, sfaturile venind din partea unor profesori de la Universitatea de Știinţe Agricole din Timişoara. Pentru că mulţi dintre copii provin din familii în care munca pământului şi creşterea animalelor este ceva firesc, discuţiile cu dascălii nu au fost deloc complicate, chiar dacă vin cu puţin timp înainte de înscrierea efectivă la o facultate. Anul trecut astfel de discuţii nu au fost posibile din cauza pandemiei, iar acum acestea au devenit posibile doar pentru că s-au reluat cursurile în format fizic. Unul dintre profesorii cu experienţă care a venit şi în alţi ani de la Timişoara la Novaci, Cristian Lăzărescu, spune că, de regulă, discuţiile se purtau cu elevii în amfiteatrul universităţii. Din cauza regulilor de distanţare socială valabile în continuare, discuţiile s-au purtat cu copii în fiecare clasă, viitorilor studenţi fiindu-le prezentate inclusiv facilităţile care ţin de autorităţile din Timişoara, cum ar fi acces la biciclete şi trotinete electrice gratuit, ori situarea campusului studenţesc în apropierea unui mall. „Toţi cei de aici reprezentăm facultăţile care compun universitatea noastră. Viitorii studenţi trebuie să fie bine informaţi. Aici ne pot vedea în format fizic şi pot să discute cu noi. Ne pot găsi pe internet, au diverse modalităţi de contact, dar discuţiile directe rămân esenţiale. Aici ne pot vedea şi ne pot pune întrebări pentru a fi cât mai bine informaţi”, a menţionat Lăzărescu. Un alt dascăl venit din Timişoara este Dumitru Popescu, un fiu al Gorjului plecat cu ani în urmă tocmai pentru a deveni student pe malul Begăi. De loc din Dragoteşti, acesta le-a povestit elevilor din Novaci că tatăl său a fost cel care l-a îndemnat să urmeze un astfel de domeniu. Ulterior şi sora sa a devenit studentă în Timişoara, iar acum amândoi lucrează şi trăiesc în „mica Vienă”. Minute bune, Popescu le-a prezentat absolvenţilor de liceu facilităţile de care pot beneficia dacă devin studenţi şi de cât de repede îşi pot găsi un loc de muncă după terminarea studiilor. Important pentru ei este însă că universitatea le oferă încă de pe acum facilitatea de a se înscrie on-line, depunerea fizică a documentelor fiind lăsată doar pentru cei care vor şi deveni efectiv studenţi din vară. Cei care fac preînscrieri acum scutesc şi 250 de lei, bonus oferit de universitate celor care îşi anunţă intenţia de a urma cursurile sale. „Înainte de a susţine bacalaureatul, orice elev îşi poate completa datele personale şi de contact, poate menţiona chiar şi specializarea pe care doreşte să o urmeze, iar această preînscriere îi aduce o scutire ulterioră la plata taxelor de înscriere şi înmatriculare. Am facilitat şi înscrierea on-line, adică toate documentele care trebuiau aduse fizic la noi la universitate poate fi încărcată pe contul de admitere. Diplomele în original pot fi aduse doar atunci când un actual elev devine student. Eu am venit aici să le prezint liceenilor aceste avantaje pentru că şi eu am fost în postura lor cu ani în urmă şi ştiu că le prinde foarte bine orice informaţie în aceste momente”, a menţionat profesorul timişorean cu origini gorjeneşti. În anii trecuţi unii dintre absolvenţii de liceu au optat pentru facultăţile cu profil agricol din Timişoara, profesorul Mihaela Popescu, de la Liceul Novaci, spunând că o bună parte a copiilor de aici provin din familii în care munca pământului şi creşterea animalelor reprezintă ocupaţii de bază. „De la noi au mers copii acolo la facultate pentru că sunt copii de fermieri şi şi-au ales exact domeniul părinţilor lor. Ei vor să continue munca părinţilor lor, iar dacă sunt calificaţi şi au şi diplomă în domeniu pot obţine mai uşor fonduri. Pot să preia o fermă, nu mai caută un specialist în altă parte. Sunt copii care au oi şi lucrează în acest domeniu şi părinţii lor, dar şi bunicii. Sunt copii studenţi la Timişoara la Zootehnie care au făcut acest pas după ce au aflat lucruri despre aceste facultăţi din astfel de discuţii. Promovarea trebuie făcută chiar şi la clase mai mici, de a XI-a, pentru că acum ei au deja opţiunile cam conturate. Dacă e mai din timp au o perioadă mai mare pentru a opta pentru astfel de domenii”, a explicat profesoara din Novaci. La finalul discuţiilor, elevii au avut opinii diferite. Cei care şi-au ales din timp un domeniu au spus că nu renunţă la profilul pentru care s-au şi pregătit până acum, în timp ce pentru nehotărâţi informaţiile primite au fost benefice, mai ales când au aflat că se pot angaja şi pe salarii de 1000 de euro în vestul ţării. „Întâi să mă văd cu diploma de bac în buzunar, iar apoi mă orientez. Ceea ce au prezentat cei de la Timişoara aici e tentant pentru că par meserii cu căutare peste câţiva ani. În plus, mai este şi oraşul, care mie îmi place foarte mult şi care mă poate determina să aleg o facultate de aici”, a spus o elevă.

About autor