Vernisarea expoziţiei “Oameni şi locuri din ţara lui Brâncuşi”

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj continuă seria de expoziţii din ţară la Drobeta Turnu Severin. Aceasta este a patra realizată până acum la nivel naţional, după Simeria (judeţul Hunedoara), Turda (judeţul Cluj) şi Broşteni (judeţul Neamţ). Săptămâna trecută, expoziţia, „Gorj Fest” a fost mutată de la Turda în localitatea Broşteni (judeţul Neamţ). Curatorul expoziţiei este Teodor Dădălău.
Vernisarea expoziţiei “Oameni şi locuri din ţara lui Brâncuşi” va avea loc miercuri 5 mai 2021, ora 17.00 la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, la Sala de expoziţii. Expoziţia cuprinde fotografii din colecţia personală a lui Teodor Dădălău şi sculpturi realizate de Costel Păun, din Roşiorii de Vede (Teleorman). Sculptorul dă formă şi expresie pietrei de râu.
Trebuie menţionat că profesorul, academicianul şi omul politic Teodor D. Costescu s-a născut la 30 martie 1864, în judeţul Gorj, satul Moi, în familia unui învăţător.Membru de onoare al Academiei Române din 1934, a fost premiat pentru actele culturale de către Casa Regală.
Palatul Culturii „Teodor Costescu” a fost finalizat în 1924. Construcţia s-a realizat din iniţiativa lui Teodor Costescu, directorul de atunci al licelui „Traian”, care a ajutat la strângerea de fonduri, dar a şi donat direct bani proveniţi din vânzarea pământurilor şi bunurilor proprii. De asemenea, pe parcursul proiectului, Teodor Costescu şi-a pus în joc toată averea, ajungând la un moment dat chiar să doarmă în teatru.
Clădirea proiectată de arhitectul Grigore Cerchez găzduieşte astăzi diverse evenimente culturale, însă la inaugurare era cu adevărat impresionantă: 3 săli suprapuse (biblioteca „I. G. Bibicescu”), restaurant, cinematograf (de 450 de locuri), alte 3 săli de muzeu, salon de festivităţi şi sală de teatru. Teatrul de 700 de locuri avea o scenă unică, rotativă. Pe lângă faptul că este inclus în rândul monumentelor istorice din România, imobilul face parte şi din patrimoniul UNESCO. Palatul Cultural “Teodor Costescu” adăposteşte mai multe instituţii de cultură – Teatrul, Centrul Cultural, Casa Municipală de Cultură.
Curând după, inaugurare, Palatul cultural a devenit o tribună culturală şi ştiinţifică, la care s-au urcat personalităţile vremii: N. Iorga, I.A. Brătescu-Voineşti, V. Goldiş, I. Agârbiceanu, O. Goga, L. Rebreanu, I.M. Sadoveanu şi mulţi alţii. Ca prefect al Mehedinţului, Teodor Costescu a determinat construirea a 121 localuri noi de şcoală, cinci spitale, o şcoală de agricultură, farmacii săteşti, satul Vânjuleţ devenind model (a construit aici două şcoli primare, o şcoală de meserii, o instalaţie electrică, o farmacie), le-a dăruit sătenilor 100 de pogoane din averea sa şi a început construcţia unui spital pentru „naşteri de copii”.
Aşadar vă invităm să vedeţi expoziţia „Oameni şi locuri din ţara lui Brâncuşi” organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Gorj în această minunată locaţie din Drobeta Turnu Severin. În deschiderea evenimentului de miercuri 5 mai 2021 de la ora 17.00, Mircea Suchici va susţine un recital la violoncel.
Daniela Gapşea, purtător de cuvânt al CJCPCT Gorj – 0762701136

About autor