Deşi încă are nămeţi şi de 2 metri, Rânca nu a mai fost atât de aglomerată la sfârşitul săptămânii trecute, aşa cum se întâmpla în timpul iernii, când lumea dădea buluc aici. Turiştii au venit cu sutele pentru a se bucura poate pentru ultima dată de zăpada de la munte din această iarnă/primăvară, dar şi cu gândul la noile restricţii impuse de autorităţi pentru a evita răspândirea COVID 19. Soarele strălucitor şi peisajele de vis i-au făcut pe mulţi să uite de toate greutăţile acestei perioade. „E frumos şi e şi foarte cald. E multă zăpadă şi e foarte bună pentru schiat. E perfectă, aş putea spune. Din ce am observat nici nu e foarte aglomerat, în comparaţie cu Sibiul sau Valea Prahovei, de exemplu, şi acesta e un alt avantaj al zonei. Din Bucureşti am venit cu gândul să mai prindem o ultimă tură de zăpadă. Am fost la începutul anului la Straja, ne-a plăcut şi acolo, dar nu regretăm pentru că am ajuns aici. După asta ne întoarcem acasă, în capitală, şi ce va mai fi nu ştim, dar poate reuşim să mai revenim o dată, mai ales că urmează şi vacanţa copiilor”, a spus o turistă. O alta a mărturisit că a rămas plăcut impresionată de faptul că nu există înghesuiala de pe alte pârtii din ţară, iar în cele câteva zile petrecute în Rânca a remarcat respectarea regulilor menite să prevină răspândirea SARS COV 2. „E o vreme excelentă, o super pârtie, nu ştiu ce ne-am mai putea dori mai mult. E dovada că se poate distracţie şi în pandemie şi cu respectarea normelor. Suntem de joi în Rânca şi vă spun că în fiecare zi s-au respectat regulile. Am văzut jandarmi pe pârtie, iar domnii de la telescaun, foarte amabili, ne spun să păstrăm distanţa dacă e cumva cineva mai aproape de altcineva. Acum sperăm să ne putem distra şi după ora şase seara, o dată cu intrarea în vigoare a noilor reguli. Acum s-a mărit ziua, e altceva. Să vedem ce ore ni se impun, dar cred că atâta timp cât respectăm regulile ne putem distra în continuare pe pârtie, mai ales că totul e în aer liber, purtăm măşti şi unii cred că suntem şi vaccinaţi”, a spus turista. Ca să nu fie înghesuială pe pârtii, toate instalaţiile din staţiune au fost puse în funcţiune. Administratorul domeniului schiabil, Vasile Mitroiu, spune că, în acest fel, turiştii au avut de ales şi au putut să meargă să schieze de la intrarea în staţiune până spre vârful Păpuşa, pe o distanţă de câţiva kilometri. „E final de luna martie şi încă avem zăpadă şi de 1,5 metri pe pârtie şi cu siguranţă pe vom avea până spre Paşti. Sunt mai puţini turişti în staţiune pentru că oamenii au şi alte oportunităţi de distracţie în această perioadă. Vine însă vacanţa copiilor şi cu zăpada pe care o avem aici cred că vom prelungi sezonul până la 1 mai. Acum discutăm mai mult cu turiştii despre distanţarea socială, fără să le creăm un disconfort, ne ascultă sfaturile şi totul e bine. Am pus plase de dirijare, culoare separate, delimitări cu distanţa de 1,5 metri, încercăm să respectăm toate regulile. În plus, mai avem un avantaj. Toate pârtiile sunt în funcţiune şi distribuirea turiştilor se poate face pe o suprafaţă mai mare, ceea ce asigură automat şi respectarea regulilor impuse de autorităţi”, a menţionat Vasile Mitroiu.
Rânca, turişti pe pârtie fără înghesuială!
– Posted on 28 March 2021Posted in: Arhiva



