Achitări pentru şefi din minerit acuzaţi de abuz în serviciu

Mai mulţi şefi din Complexul Energetic Oltenia au fost achitaţi definitiv într-un proces de abuz în serviciu. Sentinţa a fost dată joi de Curtea de Apel Craiova după ce, în 2019, Judecătoria Târgu Jiu dispusese o sentinţă similară. Achitarea a avut la bază modificările legislative aduse legilor justiţiei în perioada guvernării PSD, care au dezincriminat o parte din faptele ce pot reprezenta abuz în serviciu. Dosarul a vizat modul în care au fost folosiţi banii pentru masa minerilor la fosta Cazare Cantine SA Rovinari. Plângerea în acest dosar a fost depusă la Poliţie în 2013 de fostul şef al CEO, Laurenţiu Ciurel, care, audiat ca martor în proces, a recunoscut că faptele puteau fi sancţionate şi administrativ, nu neapărat penal.
Pe lista inculpaţilor achitaţi de judecători se află Ion Stoichiţescu, şef Birou Administrativ Documente Clasificate Situaţii de Urgenţă şi Pază, Constantin Lăzăroiu, director al Direcţiei de Resurse Umane, Aristică Tănăsoiu, director al Direcţiei Resurse Umane Administrative, Daniel Olaru, director al Direcţiei Economice, precum şi foştii contabili şefi Nicolae Viaşu, Constantin Cărămizoiu şi Mihail Raicu. Fostul director al firmei din Rovinari, Dorel Vavură, a fost şi el inculpat de procurori, alături de contabilii Ion Sgondea şi Mihaela Elena Trufelea. Dosarul s-a judecat pe parcursul câtorva ani, timp în care judecătorii le-au cerut procurorilor să refacă rechizitoriul. O astfel de situaţie se întâlneşte şi într-un alt dosar cu acuzaţii similare, cel care îi are ca inculpaţi pe circa 20 de şefi din mineritul din zona Motru. Şi aceştia sunt acuzaţi că au folosit pentru chefuri porţiile de hrană ale minerilor, judecătorii cerându-le recent procurorilor să refacă rechizitoriul în termen de 5 zile.

About autor