Curtea de Apel Craiova a fost obligată să judece din nou o contestaţie pe care Primăria Municipiului Târgu Jiu a depus-o la un raport al ANAF prin care era stabilit un posibil prejudiciu de peste 3 milioane de lei. Raportul a fost făcut de inspectorii fiscului în 2016 la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cei din urmă având suspiciuni cu privire la plăţile care s-au făcut în 2010 pentru iluminat festiv din municipiu cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Raportul obliga autorităţile locale să recupereze sume mari de bani de la cei consideraţi „responsabili” de producerea presupusului prejudiciu, cap de listă printre cei buni de plată fiind fostul primar Florin Cârciumaru. Alţi şefi din subordinea lui erau şi ei indicaţi în acel document, document prezentat şi pe pagina de internet a Primăriei Târgu Jiu, la solicitarea instituţiei de control. Cifrele din acele hârtii au devenit publice la scurt timp după ce Marcel Romanescu a devenit primar al municipiului, documentul fiind contestat în 2017 la instanţă. În 2018 Curtea de Apel Craiova a anulat raportul echipei de control, dar sentinţa a fost şi ea contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către ANAF. Instanţa supremă a dat marţi un verdict care obligă la judecarea de la zero a procesului, ceea ce face ca până la stabilirea unei sentinţe definitive să mai treacă ani de zile, timp în care faptele se prescriu, iar orice eventuală anchetă va fi inutilă. „Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr.258/2018 din data de 4 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, Casează în tot sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Proces al municipalităţii rejudecat de la zero
– Posted on 22 March 2021Posted in: Arhiva



