Testarea rapidă a elevilor, la ţară – greu de făcut!

Mii de teste antigen au ajuns în aceste zile la şcolile din judeţ pentru a fi folosite în cazul în care vor apărea situaţii cu elevi îmbolnăviţi sau care prezintă simptome de COVID 19. Problema pentru unităţile de învăţământ din mediul rural nu o reprezintă testele, ci personalul care să le folosească. În oraşe există cabinete medicale, cu personal specializat, dar în sate lucrurile sunt mult mai complicate. Unii primari spun că au trebuit să apeleze la asistentele medicale comunitare pentru a face aceste teste. Instruirea asistentelor s-a făcut cu un clip video pus la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică Gorj, dar există localităţi unde nici măcar nu există astfel de asistente care să ţină locul personalului medical autorizat. Slivileşti este una dintre localităţile în care primarul spune că trebuie să găsească înţelegere la medicul de familie din comună pentru a face testarea elevilor în lipsa unei asistente medicale comunitare. „Doamna care ocupă acest post este în concediu maternal pentru următorii doi ani şi postul nu este ocupat de nimeni pentru moment. Pe cine să pun eu să facă testarea elevilor? Va trebui să discut cu medicul de familie din comună şi să îl rog să ne ajute benevol pentru că nici nu voi putea să îl plătesc legal. Avem nevoie de înţelegerea dumnealor pentru că altă soluţie nu văd. Din fericire nu avem nici un caz de suspiciune până acum în rândul celor circa 200 de elevi pe care îi avem. Am primit circa 100 de teste din acestea rapide, ceea ce e foarte bine, dar nu avem persoana care să le folosească. Oricum trebuie să avem grijă cu acestea pentru că şi aşa părinţii sunt supăraţi că programul la şcoală se schimbă de la o zi la alta. Azi duc copii la ore, iar seara află că a doua zi rămân acasă. Oamenii sunt complet daţi peste cap cu aceste schimbări bruşte de program”, a menţionat edilul. La Scoarţa, în schimb, primarul Ion Stamatoiu are la dispoziţie trei asistente comunitare, iar la începutul săptămânii una dintre ele chiar a fost pusă în situaţia de a face un astfel de test antigen. O educatoare a fost testată după ce soţul acesteia a fost depistat pozitiv, pentru ea rezultatul ieşind negativ. „Efectiv nu avea cine să facă testarea doamnei şi evident că nu puteam să lăsăm primul caz fără să luăm o măsură. Aveam testele primite şi noi să ne uităm la ele. Recunosc că nu se pricepea nimeni, dar una dintre doamnele care sunt la asistenţa comunitară s-a documentat cu ajutorul filmuleţului primit de la DSP, şi-a mai făcut şi un pic de curaj pentru că avea emoţii, şi a reuşit să facă acel test. Aşa am aflat că doamna educatoare nu are probleme şi putem sta mult mai liniştiţi şi în privinţa copiilor. Nu ne gândeam noi că ajungem în situaţia să facem şi asemenea teste, dar viaţa ne-a adus şi într-o asemenea situaţie”, a declarat edilul din Scoarţa. Filmuleţul trimis ca sursă de instructaj pentru asistentele comunitare a ajuns şi la Roşia de Amaradia, cele trei angajate ale primăriei pe această funcţie urmărindu-l şi ele pentru a şti cum să reacţioneze în cazul în care apare vreo suspiciune de COVID 19 la vreunul dintre elevi. Şi aici primarul Liviu Cotojman recunoaşte că asistentele comunitare reprezintă soluţia de avarie pentru efectuarea testelor, la liceul din localitate cel puţin 10% dintre părinţi dând în scris că nu sunt de acord cu testarea copiilor lor în cazul apariţiei unor suspiciuni. În astfel de situaţii copii ar urma să fie izolaţi temporar într-o cameră COVID, până la venirea unor cadre medicale autorizate care să dispună mai departe ce se întâmplă cu micii pacienţi. În tot acest context, şeful Patronatului Medicilor de Familie din Gorj, dr Mihai Moisescu, spune că medicii sunt interesaţi să fie implicaţi în aceste programe de testare, dar, evident, nu gratuit. Deocamdată Ministerul Sănătăţii nu a reglementat modalităţile eventuale de plată pentru cei care i-ar testa pe elevi şi, în consecinţă, la ţară, lucrurile rămân destul de încurcate. Din fericire părinţii şi profesorii copiilor din mediul rural se bucură că nu sunt situaţii cu multe îmbolnăviri şi, ca urmare, toţi speră ca numărul îmbolnăvirilor să rămână redus în continuare.

About autor