Încă o zi cu cozi kilometrice pe drumul spre Rânca

De când au venit sărbătorile de iarnă şi până acum nu a fost zi în care porţiunea de Transalpina care permite accesul în Rânca să nu aibă parte de cozi kilometrice. Şoferii vin aici şi aşteaptă cu orele să poată ajunge în staţiune. Scenariul s-a repetat şi ieri şi nu are o legătură directă cu viscolul care a fost în noaptea anterioară pe munte. Drumarii curăţaseră bine drumul, carosabilul fiind la negru până la intrarea în staţiune, numai că, la intrare, şoferii au format cozi care ajungeau până la faimoasa Cruce. Sute de maşini au stat în coadă cu orele pentru a se urni într-un final din loc. Iar coada s-a format tot din vina şoferilor, dar a celor din staţiune, care, în lipsa locurilor de parcare, şi-au lăsat maşinile pe unde au putut, după care au plecat la zăpadă pe pârtie. „Cum te duci în staţiune sunt maşini parcate şi pe stânga şi pe dreapta şi nu ai cum să ieşi. Oamenii le-au parcat pe acolo cum au putut şi le-au abandonat apoi. Le-au lăsat cum au putut, iar acum dacă vrei să treci pe acolo nu ai cum decât pe un singur sens. A mai şi nins şi e multă zăpadă, strada practic nu mai e pentru circulaţie, ci pentru parcare şi zăpadă”, a spus un şofer. Un altul a fost supărat şi pentru că în toată perioada vacanţei la Rânca nu a avut parte decât de astfel de incidente. „E o bătaie de joc generalizată. E multă aglomeraţie. Din prima zi, dacă apuci să laşi undeva maşina acolo înţepeneşte. Am avut prieteni care au prins loc în parcarea de la intrare şi şi-au cărat bagajele cu sania vreun kilometru şi jumătate. Nu e distracţie aici, nu e organizat nimic, doar maşini şi pe stânga şi pe dreapta. Eu m-am săturat”, a mărturisit turistul. Au fost însă mulţi şoferi care au stat în coadă pentru că nu doreau să se mai întoarcă spre casă aşa de repede. Alţii au preferat să revină acasă pentru că şi-au dat seama că îi prinde noaptea pe munte. „Păi mai e un pic şi se întunecă, unde mergem dacă nu vom găsi cazare. Am stat aici la coadă suficient, acum gata, mergem acasă că altceva oricum nu mai avem ce face”, a spus un turist. Printre cei aflaţi la coadă a fost şi Constantin Pănescu, şeful asociaţiei cabanierilor din Rânca mirându-se şi el că a trebuit să aştepte o oră şi jumătate pentru a putea ieşi din staţiune. „E foarte multă zăpadă şi e greu să asiguri atât de multe locuri de parcare. A mai nins de o jumătate de metru, ceea ce, pentru turişti, desigur, e benefic. Trebuie însă făcut ceva, e nevoie de o rezolvare pentru că fluxul de turişti a fost şi va fi mare în continuare. Oamenii şi-au făcut rezervările din timp şi nu ştiau că vine ninsoarea sau că autorităţile îşi fac sau nu treaba. Eu am stat aici în coloană o oră şi jumătate, dar după ce am trecut de coada de maşini s-a circulat mult mai bine, aş spune chiar normal, mai ales că şi carosabilul a fost la negru”, a menţionat Pănescu.

About autor