Bradul de 100.000 de euro funcţionează după 3 ani de stat în depozit!

               După o perioadă de trei ani în care municipalitatea a împodobit în centrul oraşului brazi aduşi din diverse zone montane ale judeţului, de marţi seara gorjenii se pot bucura din nou de faimosul brad de 100.000 de euro. Cu ani în urmă, în campania din 2016, în special, acesta a stârnit o serie de controverse când s-a aflat că a costat o sumă atât de mare. În anul imediat următor Marcel Romanescu a ajuns în fruntea oraşului, iar bradul artificial a rămas prin cutii depozitate la marginea oraşului. Acum bradul a fost scos de la naftalină şi montat în centrul oraşului, luminiţele acestuia, precum şi cele din zona centrală, fiind aprinse într-o festivitate la care nu a mai fost organizat nici un spectacol, aşa cum era în anii trecuţi. Pandemia nu i-a ţinut însă în case pe câteva sute de gorjeni, care au vrut să fie primii care văd bradul scump repus în funcţiune. Pe butonul care a aprins luminiţele a apăsat marţi seara Alexandra Ciobanu, o elevă din municipiu semiparalizată şi aflată dintotdeauna într-un scaun cu rotile. Pentru ea emoţia a fost cu atât mai mare cu cât nu mai fusese niciodată în centru pentru a vedea cum este împodobit oraşul de sărbători. „A fost o surpriză foarte plăcută şi o onoare imensă pe care nu credeam că o voi trăi. Nu cred că pot să descriu acest sentiment în cuvinte. E o atmosferă magică în oraş. Nu mi-am închipuit niciodată că arată aşa frumos. Pentru mine e ca în poveşti”, a spus Alexandra. Mama ei o însoţeşte permanent, Ioana Ciobanu mărturisind că nu i-a venit să creadă când a aflat că fiica sa va avea onoarea de a apăsa pe butonul care porneşte toate luminiţele de Crăciun din municipiu. „Alexandra nu a putut fi niciodată prezentă în centru din cauza situaţiei pe care o are. Ea acum vede pentru prima dată aceste luminiţe. Este un copil cuminte, care a muncit şi munceşte mult şi la şcoală şi în tot ceea ce se implică. Mă refer la centrul de recuperare în special. Îi plac lucrurile frumoase, cărţile, muzica. E un copil vesel, care motivează pe toată lumea, în ciuda problemelor pe care le are. A fost o surpriză mare pentru noi şi de aceea vrem să îi mulţumim din suflet domnului primar pentru bucuria pe care i-a făcut-o. Sperăm să mai bucure şi alţi copii în anii următori”, a spus mama Alexandrei. Dacă pentru aceasta bradul artificial a fost o imensă bucurie, pentru alţi gorjeni care ştiau cum arată din anii trecuţi nu a mai fost o aşa mare încântare. „E acelaşi de când îl ştiu, nu? Instalaţiile pe aici sunt de acum 20 de ani. Am crescut cu ele, speram să se mai schimbe câte ceva. Bradul acesta a costat 100.000 de euro, măcar de ar avea şi 100.000 de beculeţe ca să ştim pe ce s-au dus banii”, a spus un gorjean, în timp ce altul a spus că e adeptul bradului natural. „Mie de la început nu mi-a plăcut, de când l-au pus prima dată acum nu ştiu câţi ani. Costă o grămadă de bani şi cred că unul natural, adus din pădure, era mult mai frumos. Eu ştiu că de Crăciun se face brad natural, dar dacă aşa sunt vremurile acum ce să mai zic”, a spus un alt bărbat. Au fost însă şi gorjeni cărora le place bradul, chiar dacă e vorba doar de un schelet metalic şi multe instalaţii electrice. „Mie mi se pare fantastic. Are multe jocuri de lumini, iar pentru copii cred că e o reală bucurie să îl vadă. Şi, apoi, ce mai e 100.000 de euro în ziua de azi?”, a spus omul ironic. Primarul Marcel Romanescu a venit la aprinderea luminiţelor împreună cu toată familia, soţia şi cele două fete fiindu-i alături. Edilul spune că a apelat la vechiul şi scumpul brad pentru a face economii la bugetul şi aşa afectat de pandemie. „Sunt aici cu toată familia, mă refer atât la familia de acasă, cât şi la cetăţenii din Târgu Jiu pentru care mă bucur că au venit. Sper să se fi şi respectat toate regulile de distanţare socială. E însă un moment deosebit, mai ales că e Ziua Naţională şi momentul aprinderii iluminatului festiv de sărbători în municipiul Târgu Jiu. După 3 ani în care nu am folosit acest brad, eu cred că acum ne prinde bine. Nu mă pronunţ asupra valorii sau a sumei plătite acum 4 ani de municipalitate. După 3 ani de brad natural, de data aceasta, ţinând cont de faptul că ne-am dorit să facem şi o mică economie la bugetul local, am aprins şi acest brad artificial”, a menţionat primarul. Ulterior, pe contul său de Facebook, edilul a ţinut să o felicite public pe Alexandra Ciobanu atât pentru că a venit să aprindă luminiţele, dar şi pentru că i-a scris o poezie care l-a impresionat. „Îi mulţumesc pentru gândurile frumoase şi îi transmit că reprezintă un exemplu pentru noi toţi. Povestea Alexandrei este cea a unui învingător şi a fost o onoare şi o plăcere pentru mine să o cunosc. Am aflat că este pentru prima dată când participă la aprinderea iluminatului festiv şi mi-aş dori să o mai avem alături. Îţi mulţumesc, Alexandra şi cu ocazia Zilei Naţionale îţi urez, din inimă, “La mulţi ani!”,  a transmis Marcel Romanescu.

About autor