Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj vă invită la expoziţie în data de 1 decembrie 2020.
Oara Larisa Mutu Mindoiu din Drobeta Turnu Severin este cea care expune în sala Florin Isuf a CJCPCT Gorj. Pictură nonfigurativă şi tehnică mixtă, găsim în lucrările celei care îmbină pasiunea pentru pictură cu meseria de pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al Judeţului Mehedinţi.
“Am avut onoarea ca într-o zi de o mare importanţă istorică pentru toţi românii, 1 decembrie – Ziua Naţională a României să expun pe simezele CJCPCT Gorj . Lucrările înscrise în această expoziţie personală sunt lucrări de grafică realizate în tehnici mixte pe hârtie . Această expoziţie este personală si cuprinde un număr de 20 de lucrări care nu au mai fost expuse. Mulţumesc conducerii CJCPCT Gorj, domnului director Ion Cepoi şi domnului Teodor Dădălau pentru invitaţia de a organiza o expoziţie personală în sala uneia dintre instituţiile de prestigiu ale judeţului Gorj dedicată unei zile de importanţă naţională!”, spune artista.
Curatorul expoziţiei, Teodor Dădălău a ţinut să precizeze că expoziţia este dedicată în primul rând tuturor celor din linia întâi, mai exact pentru medici, personalul medical, angajaţi SMURD, poliţişti şi militari deoarece ei sunt cei care au continuat lupta cu în stoparea virusului COVID-19. Ei, cei din linia întâi, cei care au fost toată această perioadă zi de zi neobosiţi şi luptă pentru siguranţa noastră, a tuturor. Să nu uităm însă şi de vânzătoarele de la magazine şi nici de cei care asigură curăţenia străzilor.
Expoziţia va putea fi văzută online pe pagina de Facebook a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, dar poate fi văzută şi în sala Florin Isuf a CJCPCT Gorj timp de două săptămâni, dar respectând măsurile impuse în pandemie.
Daniela Gapşea, purtător de cuvânt al CJCPCT Gorj- 0762701136


