Situaţie paradoxală, dar şi obositoare la spitalul de urgenţă din Târgu Cărbuneşti, unde capacitatea maximă de tratare a celor infectaţi cu noul coronavirus a fost atinsă, dar o parte dintre cei aflaţi în suferinţă nu cred nici măcar acum că ei au COVID 19. Cele 14 paturi de la secţia ATI, acolo unde ajung cele mai grave cazuri, sunt permanent ocupate, dar, pe lângă tratament, medicii spun că îşi irosesc energiile pentru a-i lămuri pe unii dintre pacienţi că ei chiar au noul tip de coronavirus. Oamenii sunt conectaţi la aparate de ventilaţie mecanică, au o stare de sănătate precară, dar continuă să spună că au o altă boală decât noul tip de SARS COV 2. Şefa secţiei ATI, dr Mariana Buzărnescu, spune că tratarea bolnavilor se face oricum în condiţii mult mai dificile, dat fiind că noua fază a pandemiei este una mult mai agresivă. „Acest al doilea val e mult mai agresiv decât primul. Noi suntem în această luptă continuă de 7 luni de zile, iar oboseala îşi spune cuvântul, ca şi frustrarea ca să încercăm să facem lucrurile să iasă cât mai bine şi nu reuşim întotdeauna. E din ce în ce mai greu şi pentru noi şi pentru pacienţi. E lipsa locurilor, care se manifestă peste tot în ţară, nu doar la noi. Nu ştiu cum vom reuşi la un moment dat să salvăm toţi pacienţii care au nevoie de noi. Nici măcar după atâta timp şi într-o situaţie atât de gravă, oamenii continuă să nu creadă în acest virus. Consideră că e ori o glumă proastă ori altceva şi încercăm să îi lămurim că nu e nicio glumă. Noi ştim foarte bine cu ce ne luptăm, cum încercăm să le asigurăm fiecare gură de oxigen de care au nevoie. Aparţinătorii, rudele, ne spun frecvent că nu au avut pe nimeni în familie cu această boală. Asta nu e o justificare pentru a nega existenţa bolii. Chiar şi pacienţii ne spun că ei nu au COVID 19, dar ei sunt pe un pat de terapie intensivă într-o fază destul de gravă”, spune şefa secţiei ATI de la Târgu Cărbuneşti. Doctorul Mariana Buzărnescu povesteşte că de când numărul îmbolnăvirilor a crescut constant ea şi colegii săi sunt nevoiţi să facă mici compromisuri atunci când vine vorba de tratarea unor pacienţi. Cei aflaţi într-o stare relativ mai bună sunt scoşi pentru câteva ore de la aparatele de ventilaţie mecanică din secţia ATI şi duşi pe alte secţii, unde continuă să primească oxigen, dar cu măşti obişnuite. „Când un pacient este reechilibrat şi nu mai are viaţa pusă în pericol, merge pe secţia de pe care a venit la noi la ATI, iar noi preluăm pe altcineva aflat într-o stare mai gravă pentru a-l reechilibra. Facem asta în urma unei reevaluări, pentru a prelua acel pacient mai grav. Suntem oarecum la limită cu unele lucruri pentru că starea pacienţilor e din ce în ce mai gravă. Toţi au nevoie de oxigenare, doar că unii dintre pacienţi au nevoie de un suport mult mai avansat. În momentul în care pacientul din ATI e oarecum în siguranţă merge înapoi pe secţia de pe care a venit, unde continuă terapia cu oxigen pe secţie. Putem spune că facem un compromis pentru a-l putea ajuta şi pe noul pacient care vine în stare gravă şi are nevoie de internare pe ATI”, mai menţionează şefa de la Anestezie şi Terapie Intensivă din Târgu Cărbuneşti.
Spitalul geme de bolnavi COVID 19, iar ei nu cred că au coronavirus!
– Posted on 21 November 2020Posted in: Arhiva


