Comunicat

       Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, informează cetăţenii că, în perioada următoare, vor fi distribuite 196 de carduri pe suport electronic pentru mese calde, persoanelor cu vârsta de peste 75 de ani şi beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari sau alte drepturi plătite prin casele naţionale de pensii, însemnând pensia minimă garantată, în valoare de 800 de lei pe lună.

De asemenea, de carduri pentru mese calde vor beneficia şi persoanele fără adăpost, la ”Casa Iris” din Târgu Jiu, fiind cazate, în prezent, 27 de persoane care nu au o locuinţă. Cardurile pot fi ridicate de la Centrul Magnolia, situat pe strada Olteniţei, nr.5, în apropierea Autogării Târgu Jiu, de luni până vineri între orele 08:00- 16:00, dar şi sâmbăta şi duminica între 09:00- 16:00.

Termenul limită de distribuire este data de 16 noiembrie 2020. Cetăţenii care nu se pot deplasa datorită vârstei sau stării de sănătate, pot apela numărul de telefon: 0253.238.056, pentru a solicita să le fie livrate cardurile la domiciliu. Tichetele pentru masa caldă, sub formă de carduri electronice, vor putea fi folosite începând cu luna decembrie, atunci când Ministerul Fondurilor Europene va încărca sumele cuvenite, acestea fiind în valoare de 180 pe lună, fiecare beneficiar putând folosi 40 de lei pe zi.

Biroul de presă

About autor