Primăria Târgu Jiu a reuşit să achiziţioneze aparatul cu care să poată scana arborii din Parcul Central pentru a afla în detaliu care dintre aceştia reprezintă un pericol pentru trecători şi operele lui Brâncuşi. După incidentele din anii trecuţi, când un copac a căzut peste un muncitor, iar altul a picat printre un grup de trei scaune de pe Aleea Scaunelor, a devenit evident că arborii încep să reprezinte un pericol datorită vârstei de peste un secol pe care o au cei mai mulţi dintre ei. Acum autorităţile locale au alocat 25.000 de euro şi au cumpărat un „tomograf al copacilor”, un aparat cu care doar primăriile din Bucureşti şi Cluj se mai pot lăuda că îl au în dotarea proprie. Doi angajaţi ai municipalităţii iau lecţii în aceste zile, în Parcul Central, cu privire la modul în care trebuie să folosească aparatul, principiul de funcţionare al acestuia fiind destul de simplu după cum a explicat Claudiu Grecea, unul dintre salariaţii ce va lucra cu noul dispozitiv. „Se bat minim opt cuie în scoarţa copacului, nu foarte adânc, circa un centimetru, se conectează senzorii aparatului, după care se loveşte cu un ciocan dotat şi el cu senzori. Se loveşte un cui, iar celelate recepţionează semnalul şi în funcţie de acest lucru se calculează viteza de propagare. Aparatul ne arată viteza de propagare la fiecare senzor şi aşa pot fi determinate eventualele defecte sau dacă arborele este sănătos. Pentru fiecare copac se va întocmi o fişă de monitorizare şi anual se vor face astfel de determinări în teren. Acolo unde sunt mici defecte de suprafaţă vedem cum evoluează acestea în timp şi dacă necesită intervenţie din partea noastră sau dacă e ceva grav şi copacul trebuie îndepărtat”, afirmă reprezentantul municipalităţii. Un astfel de aparat era bun şi în urmă cu câţiva ani când un arbore a căzut printre scaunele din piatră, în parc putând fi întâlniţi destul de mulţi copaci care sunt uscaţi, neamaiavând nici măcar crengi, de frunze neputând fi vorba. Trecătorii întâlniţi în parc au opinii aproape unanime cu privire la nevoia îndepărtării arborilor bătrâni. „Cei care sunt uscaţi din picioare eu cred că nu o să mai piardă timpul să îi scaneze pentru că e clar că ăştia sunt un pericol. Am avut situaţii în trecut în care s-a întâmplat chiar să moară oameni din cauza asta. La cei uscaţi eu cred că trebuie să ia măsuri urgente să îi îndepărteze pentru că altfel riscăm alte probleme. Pot fi lăsaţi în locul lor să se dezvolte cei tineri sau să fie plantaţi alţii. Nu poţi să ţii un copac 1000 de ani şi să speri că nu va cădea niciodată la furtună. Sunt ei smulşi cei tineri şi viguroşi de vânturile puternice, dar apoi uscăturile astea. Important este să pună însă alţii tineri şi să nu lase locurile goale. E foarte bine că au luat aparatul acesta, acum să vedem şi cum va fi folosit şi care vor fi efectele”, spus un localnic.
Despre efecte a vorbit şi Doru Strâmbulescu, şeful Centrului de Cultură „Constantin Brâncuşi”, din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Acesta spune că municipalitatea a întocmit un plan mai amplu de modernizare a întregului parc, aici fiind inclusă şi îndepărtarea arborilor care sunt un potenţial pericol pentru opere şi vizitatori. „Este vorba despre preluarea apelor pluviale, care creează probleme, e vorba de refacerea stratului vegetal, a stratului de iarbă care mărgineşte Aleea Scaunelor. Sunt mai multe măsuri propuse, iar dacă se va obţine finanţare ele vor fi puse în practică. În parc există şi un proiect de amenajarea peisagistică, aflat în curs de evaluare şi finanţare pentru care sperăm ca în cel mai scurt timp să fie pus în practică într-un timp scurt. Centrul Brâncuşi face o monitorizare atentă zilnică şi lunară alături de o echipă de specialişti în piatră şi metal a operelor brâncuşiene. Urmează ca în cel mai scurt timp să fie obţinut avizul Ministerului Culturii pentru a se face intervenţiile de urgenţă care sunt necesare. Specialistul din cadrul echipei de monitorizare a făcut un inventar al tuturor arborilor şi a întregii vegetaţii ce mărgineşte Axa Brâncuşi, identificând şi problemele pe care le are fiecare arbor. În măsurile propuse se regăseşte şi înlocuirea arborilor cu probleme. De exemplu, castanul porcesc aflat pe Axa Brâncuşi suferă de anumite boli şi trebuie înlocuit în timp. Ar fi plantaţi alţi arbori ornamentali pentru a delimita Axa Brâncuşi”, a menţionat Doru Strâmbulescu.


