Adrian Biriboiu, hotărât să câştige Primăria Turceni

Unul dintre cei mai determinaţi candidaţi ai Partidului Social Democrat, în lupta pentru câştigarea primăriei, este Adrian Biriboiu, candidatul PSD de la Turceni. După ce le-a demonstrat contracandidaţilor  că orice ar face nu se pot pune de-a curmezişul în faţa sa, Adrian Biriboiu le demonstrează şi cetăţenilor din Turceni că este un om ambiţios, iar ceea ce îşi propune să facă reuşeşte.  Nu este singur în lupta pentru câştigarea primăriei Turceni. Acesta se bazează pe susţinerea celui mai mare partid din judeţul Gorj, PSD. De aici porneşte şi proiectul său ambiţios, pe care ştie că îl poate duce la bun sfârşit cu o echipă puternică.

Principalele sale obiective sunt : Atragerea de investitori, aşa cum s-a reuşit în alte oraşe din Gorj, cu sprijinul actualului şi viitorului Preşedinte al Consiliului Judetean – dl. Cosmin Mihai Popescu, care să creeze locuri de muncă atât pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru a putea readuce acasă numeroşii locuitori ai oraşului, plecaţi peste hotare, în aşa fel încât să nu mai fim ,,un oraş închis’’, pentru a servi anumitor cercuri de interese;

De asemenea, alimentarea cu apă potabilă a întregului oraş este un alt obiectiv al candidatului PSD, dar şi potabilizarea apei, care la acest moment nu poate fi folosită decât pentru menaj.

Infrastructura este în atenţia lui Adrian Biriboiu, aici sunt o serie de obiective pe care candidatul PSD îşi propune  să le realizeze în următorii patru ani: Refacerea terasamentului la nivelul Zonei Pieţei;  Refacerea faţadelor blocurilor de locuinţe; Realizarea unei “perdele verzi” care să delimiteze Zona industrială a oraşului (Termocentrala, Siniat) , necesară pentru reducerea  poluării;  Realizarea lucrărilor de reabilitare şi asfaltare a tuturor străzilor şi trotuarelor din oraş şi satele aparţinătoare;  Asfaltarea drumului care duce la Mănăstirea Dealul Mare; Recondiţionarea(refacerea) drumurilor de tarla, pentru a asigura  accesul cetăţenilor la terenuri, pentru desfăşurarea muncilor agricole . Acestea sunt doar o parte dintre lucrările care trebuiesc realizate de urgenţă la Turceni.     

În ceea ce priveşte învăţământul, Adrian Biriboiu susţine că este necesară sprijinirea activităţii unităţilor de învăţământ, asigurarea tuturor materialelor necesare desfăşurării activităţilor didactice şi  dotărilor sălilor de clasa, la nivelul şcolilor din Uniunea Europeană, dar şi înfiinţarea unui after school;

Sănătatea reprezintă o prioritate pentru Adrian Biriboiu. Acesta îşi doreşte să se implice prin sprijinirea Spitalului Orăşenesc Turceni, asigurând un buget anual care să permită: Diversificarea gamei de servicii medicale oferite populaţiei. Înfiinţarea unui Cabinet medical stomatologic la nivelul ambulatoriului spitalului;

Atragerea personalului medical către unitatea spitalicească, medici infirmiere;

Asigurarea medicamentelor şi materialelor sanitare necesare desfăşurării activităţii în bune condiţii;

Asigurarea către pacient a condiţiilor hoteliere similare spitalelor din Uniunea Europeana,;

Sprijinirea cabinetelor medicilor de familie.

Problemele oraşului sunt multe, de aceea Turceniul are nevoie de un primar tânăr, determinat să facă treabă şi care să nu se supună nimănui, în afară de cetăţenii oraşului.

Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORGANIZAŢIA PSD GORJ.

Realizat de operatorul economic SC PROFIN SRL.

CUI mandatar financiar: 21200019

 

 

 

About autor