În acest an, cea de-a XXIV–a ediţie a Atelierului naţional de poezie ”Serile la Brădiceni” se va desfăşura în perioada 6-8 septembrie 2020, online.
Atelierul naţional de poezie a fost propus şi iniţiat de managerul CJCPCT Gorj Ion Cepoi în 1997. Manifestarea a crescut de la an la na şi a reuşit să adune la Peştişani zeci de scriitori şi iubitori de poezie. Recitalurile poetice susţinute în cele doua zile de toamnă la umbra bătrînului stejar au făcut ca iubitorii de poezie să revină în fiecare an cu mare plăcere.
Atelierul dedicat poeziei se va organiza din păcate online anul acesta, în contextul crizei generate de COVID-19, cu speranţa că în 2021 vom putea să ne întâlnim faţă în faţă de Sfânta Măria-Mică.
Manifestarea de anvergură naţională este un efort de echipă, o îmbinare fericită de resurse provenite din societatea civilă şi din instituţiile publice de cultură ale judeţului Gorj.
Conceput ca un prilej de dialog şi de schimb de idei între creatori şi exegeţi contemporani din domeniul poeziei, Atelierul „Serile la Brădiceni” îşi propune permanentizarea în conştiinţa publică a unor mari personalităţi ale literaturii române contemporane.
Se vor acorda două premii naţionale: Premiul Naţional pentru poezie, atribuit unui poet român consacrat, respectiv Premiul Naţional pentru critica poeziei care se atribuie unui exeget specializat în critica literară.
Regulamentul manifestării prevede ca pentru selectarea laureaţilor, organizatorii să solicite propuneri de nominalizare din partea asociaţiilor scriitorilor, personalităţi ale culturii române, fundaţii şi societăţi culturale.
Propunerile pentru ediţia 2020 au fost făcute de Uniunea Scriitorilor din România.
PREMII:
1. Premiul naţional de poezie în sumă de 1000 lei, atribuit unui poet român consacrat va fi acordat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj.
2. Premiul Naţional pentru critica poeziei în sumă de 1000 lei, atribuit unui exeget specializat în critica poeziei va fi acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
Organizatori: Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Asociaţia cultural literară Serile la Brădiceni.



