Festivalul Cântecului ,,Tismana 2020”

Festivalul Cântecului, jocului şi portului popular gorjenesc ,,Tismana 2020”  ajuns la cea de-a 53-a  ediţie şi-a desemnat câştigătorii. Evenimentul s-a desfăşurat on line şi a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, instituţie care a acordat  şi toate premiile.

Secţiunile Festivalului au fost următoarele:

Solişti vocali

Solişti instrumentişti

Dansuri populare

Port popular.

Premiul secţiunii Solişti Vocali din cadrul Festivalului ”Tismana 2020”- ediţia a 53-a, a fost obţinut de Matei Elena Izabela, în vârstă de 15 ani din comuna Bustuchin, judeţul Gorj. Este elevă în cadrul Şcolii Populare de Artă din Tg-Jiu la clasa doamnei profesoare Nicoleta Lătăreţu.

Repertoriu în concurs: “La fântana plopului” şi “Neicuţă ce gând mai ai” -Maria Apostol

Premiul Secţiunii Solişti Instrumentişti a fost obţinut de Gogan Denis Marcel de 16 ani din municipiul Târgu-Jiu. Denis este elev la Liceul de Arte “C-tin Brăiloiu”, Târgu-Jiu, profesor  Străjer Valentina.

Repertoriu:“Doina olteneasca”, “Sârba lui Alită de la Cărbuneşti”

Betej Andrada a câştigat premiul pentru port popular feminin. Andrada are 19 ani şi este din satul Dobrana, comuna Prigoria.  Tânăra a făcut senzaţie la mai multe festivaluri din ţară, cucerind inimile iubitorilor de floclor. Andrada Betej a devenit cunoscută în toată ţara după ce a participat la Next Star.

Lupu Andrei Adrian de 16 ani din comuna Polovragi a câştigat premiul pentru portul popular bărbătesc. Andrei vine dintr-o zonă plină de istorie, a ungurenilor, a oierilor care îşi păstrează şi acum identitatea atât în privinţa costumului popular cât şi al tradiţiilor.

Ansamblul Brâuleţul din comuna Băleşti  a câştigat premiul de la secţiunea dansuri populare. A fost înfiinţat în anul 1991. Are 50 de membri, vârsta acestora fiind între 10-75 ani. Formaţia este pregătită de către instructorul Nică Lăzăroiu, din anul 2007, când a devenit secţie externă a Şcolii Populare de Artă, Târgu-Jiu.

Pentru ansamblu nou înfiinţat premiul nu a fost oferit anul acesta.

Juriul a fost  alcătuit din personalităţi ale culturii populare gorjene, preşedinte de onoare fiind maestrul coregraf Iulian Malea.

Daniela Gapşea, purtător de cuvânt CJCPCT Gorj- 0762701136

About autor