„Carte de inimă pentru Brâncuşi”

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj vă invită joi 13 august 2020 la vernisajul expoziţiei „Carte de suflet pentru Brâncuşi”.

Din dorinţa de a continua tradiţia ca în data de 13 august să organizăm vernisarea unei expoziţii, anul acesta datorită circumstanţelor create de necesitatea respectării tuturor normelor sociale şi sanitare generate de pandemia de coronavirus,  acest eveniment va avea loc on line. Expoziţia va avea loc în sala Florin Isuf a CJCPCT Gorj şi va cuprinde peste 100 de titluri de carte dedicate operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi.

O expoziţie din inimă pentru sculptorul esenţei româneşti care spunea că „Fără inimă, nu-i artă”. Despre Brâncuşi s-au scris şi se vor mai scrie biblioteci întregi, însă curatorul expoziţiei Teodor Dădălău a încercat să le adune pe unele dintre cele mai reprezentative dintre acestea.

„Nu-mi place să vorbesc despre mine sau despre arta mea. Operele mele vorbesc singure şi nu au nevoie de nici o explicaţie”, spunea Constantin Brâncuşi într-o convorbire cu istoricul de artă Ionel Jianu.

Vă aşteptăm cu drag să vedeţi imagini din cadrul expoziţiei pe pagina de Facebook a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

Daniela Gapşea, purtător de cuvânt al CJCPCT Gorj- 0762701136

About autor