Ciprian Florescu, în carantină acasă până vineri!

Lovitură pentru candidatul PSD la Primăria Târgu Jiu în plină perioadă de campanie electorală. Acesta este nevoit să stea până vineri în carantină la domiciliu, după ce Direcţia de Sănătate Publică Gorj a impus o astfel de măsura la adresa lui, dar şi a altor 100 de familii din municipiu. Copiii acestora au participat la sfârşitul lunii trecute în două tabere organizate la munte şi la mare, iar după revenirea acasă doi dintre participanţi au început să aibă febră şi dureri în gât. Părinţii le-au făcut copiilor teste la laboratoare private pentru a vedea dacă au COVID 19, iar pentru doi dintre ei rezultatele au ieşit pozitive. DSP a aflat oficial de acest lucru de abia sâmbătă seara şi imediat a demarat anchete epidemiologice. Printre primele măsuri dispuse şi a fost şi aceea a carantinării la domiciliu a copiilor cu părinţi cu tot. Măsura l-a afectat direct pe Ciprian Florescu, candidatul PSD fiind tras pe linie moartă pentru o săptămână. „Respect măsura pentru că nu am cum să nu o respect, dar nu o consider normală atâta timp cât a venit la zile bune de când copii s-au întors acasă. Gândiţi-vă că în aceste zile toţi au umblat în diverse locuri, au avut diverse întâlniri, iar acum, după aproape o săptămână DSP ne obligă să rămânem acasă până vineri. Nu am simptome nici eu şi nici altcineva din familie şi din ce ştiu eu nici alţi copii sau părinţi. Sunt probabil câteva cazuri izolate. Copii când au mers în tabără au prezentat adeverinţe medicale că nu au probleme de sănătate. Asta înseamnă că au luat virusul probabil după ce au revenit acasă, dar acum toţi suntem carantinaţi la domiciliu până se vor lămuri lucrurile”, a explicat Ciprian Florescu. Şeful DSP Gorj, Narcis Stoian, a declarat că toţi copii din cele două grupuri vor rămâne acasă alături de părinţii lor, în derulare fiind încă de sâmbătă noaptea anchete epidemiologice la fiecare caz în parte. „Au fost mai mulţi copii în tabere la munte şi la mare, iar la întoarcere doi copii au prezentat simptome specifice SARS COV 2. Au fost testaţi la laboratoare private şi buletinele de analiză primite sâmbătă seara au arătat că sunt pozitivi. Dacă medicul infecţionist va decide să fie internaţi vor rămâne internaţi, altfel vor fi lăsaţi acasă. Ancheta epidemiologică e în curs şi cred că toată lumea va fi în carantină. Un drum de la Braşov la Târgu Jiu durează cinci ore şi vă daţi seama că şi acolo şi în autocar copii au stat împreună. Nu putem ştim ce activităţi au avut, cum s-au întâlnit, iar pentru a preveni răspândirea virusului medicii au decis să carantineze toţi membrii familiilor din care provin copii participanţi la tabere”, a menţionat Stoian.

About autor