Premierul Ludovic Orban a fost prezent în Valea Jiului, alături de alţi membri ai cabinetului său, pentru a fi prezent la manifestările organizate la Lupeni şi Petroşani cu ocazia Zilei Minerului. Cu această ocazie, şeful Guvernului şi-a făcut publice intenţiile pentru această zonă, vorbind despre sprijin pentru dezvoltarea turismului în Parâng, dar şi a infrastructurii care să asigure aceste lucruri. Evident că reformele din minerit nu puteau fi ocolite, chiar dacă asta presupune dispariţia actualului Complex Energetic Hunedoara. La depunerea de coroane pentru minerii morţi în timpul revoltei din 1929 premierul a fost apostrofat de un miner pensionar că nu a majorat pensiile ortacilor, dar incidentul nu a fost de natură să perturbe programul vizitei. Orban l-a avut alături de el pe ministrul economiei, Virgil Popescu, care a vorbit preţ de câteva minute despre planurile Guvernului în privinţa Complexului Energetic Hunedoara. În câteva săptămâni compania energetică va dispărea, iar în locul ei vor apărea alte două societăţi, mineritul fiind acum oricum pe cale de dispariţie în Valea Jiului în comparaţie cu activitatea existentă în urmă cu 30 de ani. „Administratorul judiciar a finalizat evaluarea activelor şi se lucrează la separarea acestora. Ne dorim să avem două companii. Una care să aibă Paroşeniul, termocentrala, şi cele 4 mine, respectiv cele două care sunt pe funcţionare şi celelalte două care sunt pe program de închidere. Cealaltă va fi o societate care va avea ulterior şi o investiţie pentru trecerea de pe cărbune pe gaz şi termocentrala de la Mintia, care se doreşte să fie trecută către Consiliul Judeţean Hunedoara sau Consiliul Municipal, sau împreună pentru a exploata. Deci din Complexul Energetic Hunedoara vom avea două entităţi. Una se va duce către autorităţile locale şi cealaltă va rămâne în patrimoniul ministerului. Mă aştept ca propunerea de separare să se termine în august. În septembrie am urma să finalizăm tot procesul”, a declarat ministrul economiei. După discuţiile de la Petroşani, unde a inaugurat inclusiv Muzeul Mineritului, realizat cu fonduri europene de circa 1 milion de euro, Ludovic Orban şi miniştrii săi au mers în Parâng pentru a vedea la faţa locului cum se prezintă staţiunea şi ce se poate face pentru dezvoltarea acesteia. Câteva hectare de pădure pe care municipalitatea din Petroşani nu a reuşit să le obţină de la Romsilva au împiedicat de ani de zile ducerea la bun sfârşit a proiectelor de dezvoltare a zonei, iar acum Orban promite sprijin, aşa cum spune că susţine şi modernizarea drumurilor care să legea Valea Jiului de Băile Herculane şi Transalpina. „Zona schiabilă Parâng beneficiază de o investiţie finanţată de Guvern prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Trebuie finalizată continuat acest proiect, mai ales că avem o procedură pornită la iniţiativa primăriei de scoatere din regim forestier a unei suprafeţe de 7 hectare necesară pentru extinderea instalaţiilor de transport care sunt necesare aici. Ne gândim şi la alte soluţii care să ducă la creşterea atractivităţii acestei zone. Drumul spre Herculane este aşa cum l-am lăsat când am plecat de la Ministerul Transporturilor. Vom vedea exact ce documentaţie avem pentru că acolo exista inclusiv proiectarea făcută şi vom vedea exact care sunt documentele tehnice. Obiectivul nostru clar este să îl finalizăm, aşa cum avem şi obiectivul de a finaliza drumul spre Voineasa”, a menţionat premierul. În prezent, turiştii care merg pe Transalpina şi de la Obârşia Lotrului vor să ajungă la Petroşani trebuie să meargă vreo 30 de kilometri pe un drum nemodernizat vreodată, în asemenea condiţii fiind evident că zona este ocolită. La fel stau lucrurile şi în cazul celor care vor să ajungă în Băile Herculane, porţiunea de câţiva zeci de kilometri care rămăsese de modernizat în urmă cu un deceniu împiedicând Valea Jiului să aibă o conexiune directă cu vestul ţării. Zona ar deveni extrem de atractivă pentru turişti, drumul având şanse să fie o a doua Transalpină datorită peisajelor don zona Retezat şi nu numai. O porţiune din drumul asfaltat cu aproape două decenii în urmă a fost ruptă luna trecută de viiturile puternice din vestul Văii Jiului, şi, practic, nici ce era construit înainte nu mai este disponibil în prezent.
Planurile lui Orban pentru Valea Jiului – restructurări şi drumuri noi!
– Posted on 7 August 2020Posted in: Arhiva




