Gorjenii şi nu numai sunt invitaţi sâmbăta aceasta să participe la prima ediţie a festivalului murelor pe care compania Abund Berry din Ţicleni o organizează pe plantaţia pe care o deţine în localitatea respectivă. Producătorul vinului din mure cu acelaşi nume promite să le dezvăluie celor prezenţi procesul prin care trece vinul din mure, de la culesul murelor din plantaţie, până la degustarea produselor din gama Abund Berry. Evenimentul va începe de la ora 17.00, în deschidere urmând să concerteze Mihnea Vîlceanu, un tânăr gorjean care ne dă lecţii de viaţă în fiecare zi. Un accident i-a schimbat viaţa, în sensul în care şi-o imaginase până atunci, însă nu l-a oprit să termine facultatea, să participe la concursul de voce la Pro TV ori să se implice în tot felul de proiecte în Timişoara. În plus, participanţii la Berry Fest vor face cunoştinţă cu antreprenorii locali şi vor putea încerca produsele lor, vor lua contact cu meşteri populari şi vor vedea chiar şi la o piesă de teatru susţinută de tineri actori de la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”. După recitalul lui Mihnea Vîlceanu, cei prezenţi vor cunoaşte poveştile antreprenorilor, într-un dialog cu Ionel Burtea, fondatorul Abund Berry şi al acestui festival. Apoi va urca pe scenă Ali, o tânără din Craiova, a cărei voce a răsunat la Vocea României, în 2018. La ora 21:00 plantaţia de mure va fi scenă pentru actorii de la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, care vor juca piesa Fabrica de Impro. ”Berry Fest este primul festival de acest fel din Gorj, iar organizarea lui în pandemie este o provocare. Îmi doresc să participe cât mai mulţi oameni, avem hectare întregi de plantaţie, să mănânce mure, să guste vinul şi să descopere alţi producători locali. Totul cu respectarea măsurilor de siguranţă. Vor fi concerte, ne vom cunoaşte unii pe alţii şi va fi inclusiv o piesă de teatru. Ba chiar vom asculta un copil din Ţicleni cântând la un instrument. Am vrut să fac un eveniment care să ne adune pentru că până la urmă facem parte din aceeaşi comunitate”, a spus Ionel Burtea, fondatorul Abund Berry. Festivalul se desfăşoară în aer liber iar măsurile de siguranţă sunt puse la punct, astfel încât oamenii să fie în siguranţă, a transmis organizatorul.
Festivalul murelor în plantaţia de la Ţicleni!
– Posted on 30 July 2020Posted in: Arhiva



