Pictorii gorjeni membri în filiala judeţeană a Uniunii Artiştilor Plastici şi-a scos la vânzare o parte din lucrările lor pentru ca banii să fie donaţi laboratorului de analize medicale amenajat recent la Târgu Jiu. Artiştii au vrut să fie astfel alături de medici în lupta împotriva COVID 19, marţi seara cei care au cumpărat lucrările acestora intrând în posesia lor. Tablourile s-au vândut la preţuri mult mai mici decât cota de piaţă a artiştilor, pictorii neţinând la preţ. Maestrul Mihai Ţopescu a menţionat că interesul tuturor a fost acela de a se strânge cât mai mulţi şi cât mai repede bani care să fie folosiţi de cadrele medicale. „Filiala Uniunii Artiştilor Plastici din Târgu Jiu a donat deja banii strânşi din acest proiect în acţiunea de achiziţionare a unui aparat de testare la COVID 19. Nu e primul nostru proiect de acest gen. Filiala a donat pentru Cuminţenia Pământului circa 12.000 de lei vechi şi nu i-am mai văzut înapoi nici până acum. Alături de Clubul Rotary am donat lucrări pentru alte proiecte sociale derulate în oraş, în condiţiile în care noi nu suntem bugetari. Nu primim salarii de la stat, ne susţinem singuri, dar în comparaţie cu alte instituţii de cultură, nu neapărat din Gorj, ci la modul general, cred că suntem singura instituţie care s-a implicat fără să primească absolut nimic. Nu stăm cu mâinile întinse la nimeni. Toate lucrările expuse acum sunt deja vândute şi am vrut să se afle de acţiunea noastră în speranţa că şi alţii vor face la fel. Preţul de vânzare a fost mai mic decât cel al cotei lor de piaţă. S-au dat şi cu 10 – 20% din valoarea lor. Nu am ţinut la preţ. Am vrut doar să se strângă nişte bani pentru acest proiect social”, a explicat Mihai Ţopescu. În acţiune s-au implicat şi mai mulţi membri ai clubului Rotary, care au achiziţionat lucrările artiştilor gorjeni. Preşedintele clubului, Nicolae Goanţă, a menţionat că aproape toţi membrii clubului au cumpărat picturile pentru a se strânge bani într-un scop nobil. „Artiştii au contribuit cu aceste lucrări care s-au transformat în bani folosiţi la achiziţionarea aparatului de tip PCR achiziţionat pentru spitalul judeţean. Suma pe care noi am depus-o este de 93.000 de lei. Noi, clubul, ne-am implicat frecvent în astfel de acţiuni menite să fie în interesul comunităţii şi vă asigur că mai avem proiecte frumoase şi pentru perioada următoare”, a spus şeful de la Rotary. Printre cei care au cumpărat un tablou la această acţiune a fost şi viceprimarul Adrian Tudor, care a menţionat că îl va face cadou unui prieten din ţară la un moment dat. „Am lăudat această iniţiativă şi sprijinul artiştilor plastici. E un gest demn de apreciat pentru că toată lumea are de câştigat. Important este că banii ajung acolo unde trebuie, la spital. Medicii vor beneficia de acest sprijin oferit de artiştii plastici şi de clubul Rotary. Am achiziţionat şi eu o lucrare aşa cum am procedat şi altă dată, la acţiuni similare. Le ofer prietenilor din ţară cu diverse ocazii şi mă bucur că pot ajuta”, a spus Tudor. Medicul Bogdan Niculescu a fost cel care le-a mulţumit tuturor pentru ajutorul oferit, el fiind printre cumpărătorii unui tablou oferit spre vânzare de artiştii gorjeni. „Trebuie să fim uniţi în momente de criză. Am fost toţi uniţi la nivel de judeţ, iar această acţiune e încă o modalitate de a arăta că suntem alături de cetăţenii din Târgu Jiu. Au fost multe categorii sociale implicate în lupta contra COVID 19, iar acum avem o dovadă şi din partea artiştilor din judeţ. În faţa acestei pandemii nu au reuşit să reziste sisteme de sănătate solide din lume, iar al nostru a fost destul de şubrezit. Reuşim cu aceste contribuţii financiare să dezvoltăm acest sistem. Orice ajutor, indiferent cât de mic ar fi, este extrem de important. Separat puteam face fiecare lucruri mici, dar uniţi am ajuns să realizăm acest laborator de analize medicale”, a precizat medicul Bogdan Niculescu.
Pictorii gorjeni, alături de medici în lupta anti-COVID 19!
– Posted on 26 June 2020Posted in: Arhiva



