Bucurie pentru pescarii din Gorj după ce asociaţia care îi reprezintă la nivel judeţean a reuşit zilele trecute să populeze Jiul cu o specie de peşte care a dispărut de zeci de ani. Avatul ajunge şi la 10 kg şi era bucuria celor care reuşeau să îl prindă în urmă cu o jumătate de secol din apa Jiului. Poluarea generată de exploatările miniere din Valea Jiului a făcut însă ca specia să dispară complet. Fiind un peşte răpitor acesta avea nevoie de o apă nepoluată pentru a-şi putea prinde prada. Cu ani în urmă Jiul era „negru” din cauza poluării cu praf de cărbune, de abia după reducerea semnificativă a activităţii miniere din Valea Jiului apa reuşind să revină la parametrii normali. Pescarii mai în vârstă îşi aduc aminte de bucuria pe care o aveau atunci când duceau acasă avat de câteva kilograme.
Printre ei se numără şi fostul director de la Mirfo SA, Dorin Chişcan, acum „tânăr pensionar” şi pasionat în a pescui. „Am şi prins avat, nu doar că îl ştiu cum arată, dar pe vremuri. De 4-5 ani nu am mai văzut avat deloc pe aici pe la noi. Prin anii 70 era destul de mult, dar în timp a dispărut. Seamănă cu şalăul, cu novacul, e răpitor, gustos, dar nu mai există. Nu s-a mai făcut nici populare cu el, nu l-am mai văzut deloc. Noi mai avem biban, clean, roşioară, astea mai trag şi mai sunt în apă, în rest nu prea mai avem nimic în Jiu”, spune fostul director. Un alt coleg de-al său de „suferinţă” de pe baltă spune că pentru avat merge la Dunăre, unde este sigur că îl găseşte. Pe malul Jiului stă doar de plăcere cu băţul în apă şi pentru a mai depăna amintiri pescăreşti. „Seamănă cu scobarul, dar şi acesta a dispărut. În Jiu nu mai e aşa ceva. La noi se mai găseşte crap. E un nene care a prins ieri unul de 5 kilograme. Miercurea trecută când a fost deschiderea sezonului s-a prins peşte bine la podul de la insuliţă, dar în rest nimic. Am luat şi eu mai bine de un kilogram şi ceva. Avat nu am văzut decât prin apele mari, pe la Dunăre, dar nu pe la noi”, spune bărbatul.
Acţiunea de populare cu avat a fost făcută de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Peste 3000 de exemplare de puiet din această specie au fost aduse de la un institut de specialitate din Timişoara şi lăsate să trăiască în Jiu. Vicepreşedintele AJVPS Gorj, Claudiu Fiu, spune că apa Jiului este acum suficient de curată şi de nepoluată pentru a permite avatului să se dezvolte aici. „Jiul a fost prins de suspensii de cărbune în perioada comunistă, iar această specie, avatul, nu a mai avut condiţii optime de hrănire şi a dispărut de la noi din zonă. Mai prindeau bătrânii, bunicul meu prindea frecvent, dar noi, cei mai tineri, nu. Ne-am dorit ca pentru ei, pentru seniori, să aducem din nou avatul aici în Jiul de nord şi să le facem o bucurie. E un peşte răpitor care ajunge şi la 10 – 12 kg. E adaptat perfect pentru zona noastră, se hrăneşte cu peşte din speciile invazive. Face şi o selecţie asupra speciilor care au invadat Jiul. Acum apa e tot mai curată pentru că nu mai vine praf de cărbune şi e optimă pentru dezvoltarea acestei specii”, afirmă reprezentantul AJVPS Gorj.



