Ridicarea restricţiilor de circulaţie şi redeschiderea cafenelelor îl bucură şi pe fostul portar al Pandurilor, Pedro Mingote. Proprietar al unei cafenele în Târgu Jiu, acesta are acum posibilitatea să îşi redeschidă afacerea. Până la intrarea în ritmul normal, fosta glorie a Pandurilor mărturiseşte că perioada prin care am trecut cu toţii a fost una extrem de dificilă şi pentru el. „Este foarte greu şi pentru mine, ca şi pentru toată lumea. Cu afacerile închise şi stat doar în casă două luni nici nu avea cum să fie altcumva. Cel mai important este că am fost sănătoşi. Am suferit în această perioadă pentru că a trebuit să închid cafeneaua şi să stau acasă, fără să produc bani. Milioane de oameni au fost ca mine”, declară sportivul. Acum Mingote ar vrea să vadă nu doar cum viaţa oamenilor revine la normal, ci şi situaţia de la Pandurii să fie una apropiată de normalul perioadei în care echipa evolua în Europa League. Fostul portar nu înţelege de ce oraşul a ridicat un stadion modern pentru echipa sa, iar echipa nu este ajutată în nici un fel pentru a depăşi momentele dificile de care are parte în ultimii ani. „E cu totul invers de cum era atunci când jucam eu. Era o echipă frumoasă, care juca în competiţia europeană departe de casă, de Târgu Jiu. Am depăşit această greutate şi am reuşit să ducem Pandurii într-un loc foarte sus, în grupele Europa League, un lucru pe care acum aproape nicio echipă din România nu îl mai reuşeşte. Noi suntem mândri de asta, mai ales că atunci jucam ba la Severin, ba la Cluj pentru că la Târgu Jiu nu aveam stadion. Acum oraşul are stadion, iar Pandurii trece printr-o perioadă foarte grea. Sper să se adune oamenii şi să salveze Pandurii, iar echipa să revină în Liga I, acolo unde îi este locul”, spune Mingote.
Mingote, bucuros că am scăpat de pandemie!
– Posted on 10 June 2020Posted in: Arhiva



