Modernizare a structurii rutiere de pe DJ 675B sunt în plină desfăşurare

Lucrările de modernizare a structurii rutiere de pe DJ 675B sunt în plină desfăşurare.  Astfel, se  asigură continuitatea derulării proiectelor de standardizare la parametrii tehnici corespunzători a reţelei de drumuri publice judeţene aflată în administrarea Consiliul Judeţean Gorj, în scopul garantării condiţiilor optime de siguranţă şi confort în circulaţia auto şi pietonală.

Investiţia pentru modernizarea drumului judeţean 675 B, care are o lungime de 25,580 km şi care  traversează localităţile Câmpu Mare-Albeni-Călugăreasa-Prigoria-Zorleşti-Alimpeşti până în DJ675C, este   finanţată  prin  Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi de la Bugetul Propriu al judeţului Gorj.

Până în prezent, proiectul este realizat în proporţie de 35%, din totalul categoriilor de lucrări prevăzute.

În această perioadă, se execută următoarele categorii de lucrări, pe raza localităţilor Albeni, Prigoria şi Alimpeşti:

  • În comuna Albeni:

-amenajare trotuar la km 5+100-5+200

-execuţie strat de uzură   km 0+000 – km  4+000

  • În comuna Prigoria:

-realizare ziduri de sprijin la km 9+900

-montare parapet pietonal

-reabilitare pod de la km 10+381

-realizare rigolă ranforsată la km 13+123-13+150

-săpare fundaţii parapet stânga şi dreapta la km 15+600

-construire podeţ transversal nou la km 17+380

  • În comuna Alimpeşti:

- execuţie casetă supralărgire din balast şi piatră spartă de la km 22+000

Obiectivul de investiţie ,,Modernizare drum judeţean (675B) ce traversează localităţile                       Câmpu Mare-Albeni-Călugăreasa-Prigoria-Zorleşti-Alimpeşti, până în DJ675C” are prevăzută o durată de execuţie 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor (08.04.2019), valoarea acordului contractual fiind de 33.862.938,83 lei  fără T.V.A.

În scopul  continuării  investiţiilor aflate în curs execuţie, la acest moment,  la nivelul  Consiliul Judeţean Gorj, prin prisma instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, au fost transmise operatorilor economici recomandările şi măsurile necesare prevenirii răspândirii şi reducerii impactului epidemiei COVID-19. Acestora le revine obligaţia de a proceda la instruirea echipelor de lucru şi punerea în practică a măsurilor dispuse.

 

BIROUL DE PRESĂ

About autor