IPJ GORJ REIA ACTIVITATEA DE EXAMINARE PENTRU REDUCEREA PERIOADEI DE SUSPENDARE A PERMISULUI DE CONDUCERE Având în vedere prevederile art. 106, alin. 1 conform cărora titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susţine, la cerere, testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie până în a 30-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care poate solicita reducerea perioadei de suspendare, vă comunicăm faptul că la nivelul Serviciului Rutier Gorj se reia activitatea de examinare, în data de 02.04.2020, ora 10:00, în SALA PRESEI a Stadionului Municipal Târgu Jiu. Ulterior, examenul se va susţine săptămânal în zilele de marţi şi joi, ora 09:00, în aceeaşi locaţie. Persoanele care se vor prezenta pentru susţinerea examenului de reducere a perioadei de suspendare sunt obligate să respecte prevederile Ordonanţelor Militare în vigoare şi să ia toate măsurile de protecţie individuală.
INFORMARE
Având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 1, 2 şi 4 din Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020, ACTIVITATEA DE RELAŢII CU PUBLICUL (restituiri permise de conducere, caziere auto etc.) A FOST SUSPENDATĂ, VĂ COMUNICĂM URMĂTOARELE: – la expirarea perioadei de suspendare trebuie să contactaţi Serviciul Rutier Gorj ocazie cu care vor fi efectuate menţiunile de validare a permisului de conducere ceea ce vă conferă dreptul de a conduce autovehicule. – în cazul în care aţi introdus contestaţie împotriva procesului-verbal de contravenţie prin care a fost dispusă măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, certificatul de grefă şi o copie a procesului verbal vor fi înaintate prin e-mail Serviciului Rutier pe raza căruia a fost constatată abatere pentru a efectua menţiunile de validare a dreptului de conducere (plângerea trebuie introdusă la judecătoria competentă). – cererile privind istoricul sancţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice se vor înainta prin e-mail, urmând ca în termen de 15 zile de la data înregistrării, documentul să fie comunicat la domiciliul sau reşedinţa titularului. – petiţiile vor fi depuse exclusiv prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestora, respectiv servicii poştale/servicii de curierat rapid, e-mail. – cererile privind avizele pe linie de sistematizare se vor depune exclusiv prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestora, respectiv servicii poştale/servicii de curierat rapid, e-mail. – în cazul dovezilor înlocuitoare ale permisului de conducere eliberate cu drept de circulaţie, se menţine numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111, alin. 1, lit. B şi art. 111, alin. 4 din O.U.G. 195/2002R. (dosar penal), pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări. – testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie se susţine săptămânal în zilele de marţi şi joi, la ora 09:00, în SALA PRESEI de la Stadionul Municipal Tg. Jiu. Toate cererile transmise vor fi însoţite obligatoriu de o copie a actului de identitate. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să apelaţi numărul de telefon 0253207964 sau 0253207963 în intervalul orar 08:30 – 16:00. Corespondenţa o puteţi înainta pe adresa de e-mail circulatie@gj.politiaromana.ro



