Ceremonialul de sărbătorire a 200 ani de la naşterea lui Al. Ioan Cuza – amânat

Vineri, 20 martie 2020, la orele 12, la Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” Tg-Jiu ar fi trebuit să aibă loc ceremonialul de sărbătorire a 200 ani de la naşterea lui Al. Ioan Cuza, Domnul Micii Uniri (n. 20 martie 1820), proiect organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj în parteneriat cu instituţia de învăţământ superior din capitala judeţului.

Proiectul, iniţiat de managerul CJCPCT Gorj şi susţinut dintr-un început de dl. Adrian Gorun, preşedintele Senatului Universităţii, s-a dorit a fi atât un omagiu adus domnitorului, cât şi o punere în lucru a primei hotărâri a nou înfiinţatului Consiliu Judeţean Gorj.

Mai exact, pe 26 octombrie 1864, Consiliul General al Judeţului Gorj, întrunit în şedinţa de constituire a primei instituţii administrative moderne din istoria Gorjului, a dat prima sa Hotărâre prin care se stabilea construirea unei şcoli pentru toţi fiii judeţului, şcoală care să poarte numele domnitorului Al. Ioan Cuza şi în a cărei sală de festivităţi să se amplaseze bustul Domnitorului Micii Uniri, precum şi un portret în mărime naturală al acestuia.

Din păcate, datorită unor circumstanţe nefavorabile proiectul nu a fost realizat niciodată.

La manifestările organizate în octombrie 2019, cu prilejul sărbătoririi a 155 ani de la constituirea Consiliului Judeţean Gorj, managerul CJCPCT, dl Ion Cepoi a propus ca, în semn de preţuire pentru acei care au dedicat prima Hotărâre a viitorului educaţiei gorjeneşti, actualul Consiliu să dea la rându-i o Hotărâre prin care să se pună în aplicare acea primă intenţie atât de generoasă şi de necesară acestui judeţ.

Prin protocolul încheiat între instituţiile menţionate mai sus, s-a decis ca hotărârea să fie pusă în practică, chiar dacă parţial, anume:

- CJCPCT Gorj, în cadrul proiectului ,,Bursa Brâncuşi” så realizeze bustul domnitorului;

- Universitatea ,,C-tin Brâncuşi” – instituţie de învåţåmânt de cel mai înalt grad din judeţ  – să realizeze soclul necesar, să asigure amplasarea monumentului într-unul din amfiteatrele sale, care să poarte începând cu data de 20 martie 2020 numele ,,Al. Ioan Cuza”.

Ambele instituţii şi-au respectat clauzele din protocol.

Din păcate, situaţia existentă în această perioadă în România şi în lume a dus la amânarea festivităţilor, sperăm doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Până la venirea unor vremuri mai bune, această  restricţie temporară nu ne împiedică însă pe niciunul dintre noi să nu aniversăm în suflet cei 200 de ani de la naşterea Domnului Micii Uniri, creatorul de fapt al României moderne.

Daniela Gapşea purtător de cuvânt al CJCPCT Gorj

About autor