Brazi doborâţi de vânt la Peştişani!

Zona de nord a Gorjului a fost ieri pentru câteva ore sub avertizare de cod roşu de vânt puternic, dar probleme deosebite s-au înregistrat doar la Peştişani. Comuna lui Brâncuşi a avut parte de trei arbori puşi la pământ de vântul care a suflat deosebit de tare. Doi din cei trei arbori sunt brazi care au căzut pe drumul naţional 67 D, circulaţia fiind blocată preţ de câteva minute până când angajaţii primăriei au intervenit pentru a tăia crengile şi a curăţa carosabilul. Primul dintre arbori a căzut în apropierea podului peste râul Bistriţa, iar cel de-al doilea brad a fot doborât în dreptul Obştii Peştişani. Bradul falnic a fost făcut una cu pământul în câteva clipe la scurt timp după ce echipa de intervenţie a primăriei apucase să cureţe drumul în dreptul podului peste Bistriţa. După ce au curăţat carosabilul şi în dreptul obştii, angajaţii primăriei au aflat că încă un arbore a fost trântit în zonă, dar pe un drum lateral. Primarul Cosmin Pigui a menţionat că vântul a bătut atât de tare încât a zburat ţigle, plăci de azbociment şi chiar parazăpezile de pe acoperişul şcolii din localitate. Pentru a fi feriţi de pericole elevii au fost ţinuţi în clase în timpul pauzelor, până când vântul s-a mai domolit. Întreaga zonă montană a judeţului a fost până aseară la ora 18.00 sub avertizare de cod roşu, la fel ca şi toate judeţele din zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Avertizarea respectivă a fost dată de meteorologi pentru că prognozele indicau că vântul poate ajunge şi la 140 km/h, dar şi la 180 km/h în unele zone. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj nu a raportat evenimente deosebite pe parcursul avertizării cu cod roşu, problemele generate de vântul puternic fiind gestionate de autorităţile locale, aşa cum a fost şi situaţia de la Peştişani.

About autor