Magistraţii supăraţi că le-au fost anulate pensiile de care au beneficiat până la sfârşitul anului continuă să protesteze şi să judece în sălile de judecată doar cazurile mai urgente, restul proceselor fiind amânate chiar şi cu lunile. Până acum termenele date de judecători în unele procese duceau la amânarea acestora cu o lună, cel mult două, dar de ieri noile termene sunt duse spre sfârşitul lunii mai. Practic, inculpaţii beneficiază de scurgerea timpului în favoarea lor, prescrierea faptelor fiind avantajată de astfel de decizii. „Având în vedere Hotărârea nr. 4/14.02.2020 a Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, prin care s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată, respectiv neparticiparea procurorului de şedinţă la judecarea cauzelor, cu excepţia cauzelor cu arestaţi şi a celor care prezintă urgenţă, constatând că prezenta cauză nu face parte din această categorie, instanţa acordă termen la data de 26.05.2020”, se arată într-unul din procesele de la Judecătoria Târgu Jiu unde a fost stabilit următorul termen peste mai bine de trei luni. În alte cauze judecătorii au dispus termene pentru mijlocul lunii aprilie sau începutul lunii mai, puţini fiind inculpaţii nevoiţi să apară în faţa instanţei şi luna viitoare.
Judecătoria Motru a preluat dosarul poliţiştilor de la Baia de Aramă
Cei trei agenţi de poliţie care până anul trecut au activat la Baia de Aramă, doi dintre ei fiind din Gorj, vor fi judecaţi la Motru în dosarul în care au fost inculpaţi de anchetatorii din Mehedinţi. Rechizitoriul procurorilor a fost trimis iniţial la Judecătoria Baia de Aramă, care a constatat că nu are însă competenţa pentru a judeca speţa şi, astfel, procesul s-a mutat la Motru. Primele două termene au şi avut loc la sfârşitul lui ianuarie şi începutul lui februarie, dar nu au adus nicio noutate. De fiecare dată judecata s-a amânat din cauza protestului magistraţilor, un nou termen fiind stabilit pentru sfârşitul acestei luni. Agenţii trimişi în judecată sunt Ionel Cătălin Enoiu şi Nicolae Văcaru, din Godineşti şi Tismana, şi Ionuţ Marian Păsat, din Baia de Aramă. Poliţiştii din Gorj sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, sustragere sau distrugerea de probe sau înscrisuri, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, complicitate la fals în declaraţii, participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii, complicitate la uz de fals. Direcţia Generală Anticorupţie Mehedinţi a comunicat că dosarul a fost deschis după ce ofiţeri din cadrul său s-au autosesizat cu privire la faptele comise de poliţişti. Anchetatorii au constatat că, din aprilie 2018 şi până în martie 2019, când au fost demarate cercetările, agenţii nu şi-au respectat sarcinile de serviciu, atunci când aveau de cercetat anumite accidente rutiere. Poliţiştii sunt acuzaţi că nu îi mai sancţionau pe şoferi ba, mai mult, le întocmeau documente false cu privire la împrejurările în care aveau loc evenimentele rutiere. „Cei trei inculpaţi, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au întocmit înscrisuri oficiale în care au atestat împrejurări neconforme cu realitatea şi au determinat alte persoane să consemneze aspecte necorespunzătoare adevărului în declaraţiile privind împrejurările producerii accidentelor rutiere, înscrisurile astfel falsificate fiind încredinţate de cei trei inculpaţi unor persoane în vederea folosirii producerii de consecinţe juridice”, se arată într-un comunicat de presă al DGA



