Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a făcut cunoscute sumele cu care au fost despăgubiţi românii ai căror porci au fost sacrificaţi după ce au fost diagnosticaţi cu pestă porcină africană. În cazul judeţului Gorj cifrele arată că 48 de exploataţii au primit 334.100 de lei. În comparaţie cu Ilfovul, care are 46 de exploataţii afectate şi despăgubiri de peste 37,6 milioane lei, suma de la noi este una mică, dovadă că au fost afectate gospodării ale populaţiei, în lipsa unor ferme mari. Suma ar putea creşte considerabil şi în cazul Gorjului dacă omul de afaceri Ion Iordache va reuşi să primească despăgubiri pentru porcii mistreţi pe care DSVSA Gorj îi sacrifică încă de la începutul anului, operaţiunea urmând să continue încă vreo câteva săptămâni de acum încolo. Iordache şi-a evaluat pagubele de la complexul de vânătoare de la Turceni la circa 1 milion de lei, acceptarea dosarului său putând să crească foarte mult volumul despăgubirilor pe care statul le achită fermierilor din judeţ. În lipsa acestui dosar acceptat la plată, Gorjul rămâne unul cu despăgubiri mici, chiar dacă acum mai sunt 48 de focare active la porci şi alte 85 la mistreţi. La nivel naţional au fost despăgubiţi 14.803 de proprietari, valoarea totală a despăgubirilor trecând de 403 milioane lei.
Sute de mii de lei despăgubiri pentru gorjenii afectaţi de pesta porcină africană!
– Posted on 16 February 2020Posted in: Arhiva



