Revelionul Muzicanţilor – super petrecere cu sute de participanţi

Pentru sute de artişti şi cântăreţi de muzică populară anul 2020 a început de abia de sâmbătă. Vineri seara aceştia s-au strâns la cel mai mare local din municipiu şi au încins o petrecere prin care au dorit să marcheze Revelionul de care nu au avut parte la cumpăna dintre ani. Atunci cei mai mulţi dintre ei au avut concerte şi au trebuit să muncească, dar acum, pentru că a trecut şi Sfântul Ion, urmează câteva zile libere, numai bune de petrecut şi făcut planuri pentru anul care tocmai a început. Iar petrecerea la care au participat a fost una de care îşi vor aminti cel puţin până anul viitor, când mulţi dintre ei şi-au propus să revină din nou la Târgu Jiu. Printre prezenţele constante ale acestui Revelion se numără Constantin Măgureanu, care, deşi a plecat de mult din oraş nu uită că aici şi-a petrecut o parte din viaţa de artist şi nu numai. „Pentru mine 2019 a fost un an foarte bun, iar acum am ales să fiu prezent şi de această dată la Revelionul muzicanţilor şi artiştilor pentru că aici mă simt foarte, foarte bine. Mă simt ca acasă pentru că 10 ani i-am petrecut aici. Am cântat la Ansamblul Doina Gorjului şi revin cu mult drag la Târgu Jiu. De Revelion am cântat, iar de Crăciun am fost la finul meu Marian Medregoniu. Ne-a invitat la el la munte ne-am simţit extraordinar”, a spus Măgureanu.

Printre cei care s-au distrat fără nici un stres a fost şi Mariana Ionescu Căpitănescu. Spre miezul nopţii aceasta a recunoscut că şi-a cam pierdut vocea, dar asta nu a împiedicat-o să se simtă bine alături de colegi. „Sunt aproape răguşită, dar nu de cântat, ci de cât am chiuit, am dansat şi de voie bună. Mă simt foarte bine în această noapte. E singura noapte în care nu am griji că trebuie să meargă vocea, că trebuie să fie costumul popular impecabil şi că mă distrez şi nu simt cum trec orele. În restul anului sunt contracronometru, deşi acum 30 de ani când am început nu era aşa. Acum trebuie să fii şi coafata şi machiată, totul trebuie să fie impecabil, dar acum pretenţiile sunt din ce în ce mai mari”, a spus îndrăgita artistă. La miezul nopţii artiştii au cântat „La mulţi ani” în jurul unui delicios tort glazurat şi şi-au pus dorinţe pentru noul an. Niculina Stoican a dezvăluit cu această ocazie că, pentru ea, 2020 are o semnificaţie aparte. „Începem să ne măsurăm viaţa şi în revelioanele pe care le petrecem aici alături de colegi. Suntem fericiţi că suntem sănătoşi şi că ne întâlnim în fiecare an mai frumoşi şi mai înţelepţi. Cred că 2020 ne va aduce mai multă conştiinţă. Începem să înţelegem că fiecare dintre noi trebuie să ne facem datoria pe bucăţica noastră de viaţă şi binele se extrapolează. Pentru mine 2020 e un an special pentru că împlinesc 50 de ani, este o sumă rotundă, schimb prefixul şi vreau să mă mut în casă nouă. Mi-am propus de tinerică lucrul acesta şi aşa va fi. Cine ştie, poate anul viitor voi fi soacră şi apoi bunică. Ce ziceţi? Doamne ajută!”, a spus Niculina Stoican.

Organizatorul petrecerii a fost şi în acest an Gigi Vasile, cel care în urmă cu 11 ani organiza pentru prima dată la Târgu Jiu un astfel de revelion cu un grup restrâns de prieteni şi colegi ai săi şi ai soţiei sale, Elisabeta Vasile. Acum petrecerea este una de răsunet, la care numărul scaunelor este limitat pentru a fi mai mult spaţiu de joc între mese. „Sunt cam 600 şi ceva de persoane pentru că am vrut să avem spaţiu de joc. Sunt colegi din nu ştiu câte judeţe. Avem rezervări făcute din luna iulie. Ca să putem juca am limitat numărul locurilor la mese şi aşa am obţinut mai mult spaţiu”, a explicat organizatorul, care a anunţat şi data Revelionului de anul viitor, prima seară de vineri după sărbătoarea de Sfântul Ion.

About autor