Expune la Tel Aviv

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj,  reprezentant prin Teodor Dădălău organizează, în perioada 11-16 decembrie 2019, o expoziţie de fotografie la Tel Aviv în Israel.

La Galeria de artă Yavne din Israel va putea fi admirată expoziţia “Oameni şi locuri din ţara lui Brâncuşi”, iar la Institutul Cultural Român din  Tel Aviv va fi vernisată expoziţia „Dansul Măştilor”. Tot în această perioadă  va avea loc şi lansarea albumului “Gorj, locuri minunate” în limba engleză, editat de CJCPCT Gorj.

Artistul fotograf Teodor Dădălău merge în Tel Aviv la Galeria de artă Yavne  cu unele dintre cele mai reuşite fotografii realizate în mai multe zone din judeţul Gorj. Prin fotografiile respective se doreşte să se arate costumele populare tradiţionale, o parte din obiceiurle frumoase păstrate în mediul rural în special în zona de sub munte, dar şi simplitatea omului de la ţară.

În ceea ce priveşte expoziţia “Dansul Măştilor”, aici fotografiile realizate de Teodor Dădălău  prezintă tradiţii şi obiceiuri gorjene din preajma sărbătorilor de iarnă. O astfel de expoziţie a mai avut loc în Israel şi în anul 2018. Satul Cloşani, din comuna Padeş, este vestit pentru obiceiul unic practicat de oamenii de aici în perioada sărbătorilor de iarnă, mai exact în Ajunul Crăciunului, atunci când tinerii, merg la colindat cu măşti pe faţă. Măştile se confecţionează din piele de oaie şi sunt colorate în mod vesel.

Obiceiurile de iarnă sunt cele mai bogate tradiţii de peste an, iar la Cloşani, oamenii îşi pun măşti pe faţă şi mimează tot felul de ritualuri din viaţa lor de zi cu zi.

Cu aceste două evenimente la Tel Aviv, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj îşi încheie expoziţiile pe anul în curs, 2019, prin cele 40 de evenimente organizate fiind unul dintre cei mai bogaţi ani în expoziţii organizate la nivel naţional şi internaţional.

About autor