Poliţiştii, dar şi Direcţia pentru Cultură Gorj, s-au autosesizat şi au demarat o serie de verificări pentru a vedea cum şi de către cine a fost amplasată centrala termică de la biserica Sfântul Nicolae, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu coşul centralei trecând printre picioarele unui sfânt pictat pe locaşul de cult care este monument istoric. Pompiliu Ciolacu, şeful Direcţiei pentru Cultură Gorj afirmă că nu prea există documente cu avizele necesare montării centralei în locul respectiv, centrala fiind instalată cu vreo două decenii în urmă. Anterior biserica era încălzită cu o sobă care avea coşul fix în acelaşi loc cu cel al centralei. Funinginea acoperise însă în timp mare parte din pictură şi pe nimeni nu a interesat la momentul respectiv cum arată centrala pe perete. Chiar şi preotul paroh Adrian Porei spune că doar după ce s-a curăţat peretele de funingine şi a reapărut pictura toată lumea şi-a dat seama că locul centralei nu este acolo. Nimeni nu s-a grăbit însă să o mute. „E o anchetă şi vedem ce se întâmplă, dar noi credem că nu e nicio problemă. Noi avem actele necesare, acolo a fost sobă, noi am restaurat pictura, nu ne batem joc. Centrala e de 17 ani, dar nu am ştiut că e o problemă. Nimeni nu vrea răul bisericii. Centrala va fi mutată printr-un proiect pe care îl avem în derulare pentru că am dibuit acum că e o problemă. Problema e cum arată peretele,c ă nu e ok zona aceea. Când a fost pusă centrala peretele era negru şi de abia apoi a ieşit la iveală pictura”, a explicat preotul.
Cel care a realizat fotografia care a generat atâtea discuţii în spaţiul public, Marius Tudor, un gorjean stabilit la Bucureşti, spune că a rămas uimit de ce a descoperit în biserica în care a fost botezat şi de aceea a pus pe internet poza cu centrala termică. „Am fost la biserică pentru că acolo am fost botezat, iar după ce am intrat am văzut cum era centrala. Am scos aparatul de fotografiat din rucsac pentru că aşa ceva nu mai văzusem cu e aici. Mai întâlnisem biserici făcute praf, dar nu aşa. Pictura acestei biserici este foarte veche şi era în bună stare. A fost restaurată de Iosif Keber, unul din cei mai mari pictori de biserici din România dintotdeauna. Când eram copil îl vedeam pe Iosif Keber prins în sfori pe biserică pentru a restaura picturile. Mi s-a părut revoltător când am văzut centrala cum este amplasată. Am postat o fotografie fără intenţia de a face scandal sau ce a ieşit acum. Eu eram revoltat şi mă revoltă tot ce văd în neregulă la monumentele istorice”, a menţionat Tudor.
Ieri dimineaţă poliţiştii şi un reprezentant al Direcţiei de Cultură Gorj au mers la biserica Sfântul Nicolae şi au făcut primele cercetări la faţa locului. Enoriaşii s-au declarat şi ei supăraţi pe cele întâmplate, mai ales că fotografia care a declanşat tot scandalul spune foarte multe despre cum nu trebuia pusă centrala în interiorul bisericii. „Nu arată deloc bine, dacă au spart unde e icoana pe perete. E şi monument istoric, nu trebuia să facă aşa ceva. Centrala e pe stânga cum intri în biserică, dar până acum nu am observat, nu am dat importanţă”, a spus un localnic, în timp ce altul a completat că totul este „o aiureală”. Centrala termică ar urma să fie mutată, şeful Direcţiei de Cultură Gorj, Pompiliu Ciolacu, fiind ieri la Bucureşti la minister pentru a discuta, printre altele, şi această problemă. El spune că centrala ar urma să fie scoasă complet din biserică şi amplasată într-una din anexele locaşului de cult, după care se va încerca restaurarea picturii.
Conform viceprimarului Adrian Tudor, biserica este cea la care au poposit pandurii lui Tudor Vladimirescu la Târgu Jiu înainte de a merge spre Bucureşti. Aici ar fi fost însoţiţi de vrăjitoare care au deteriorat o parte din picturile locaşului de cult. „Cred că se poate repara ce s-a întâmplat aici. Este o pictură reparată şi restaurată de Iosif Keber, dar e o greşeală ce poate fi îndreptată. Primăria are obligaţia să se implice pentru că avem atât de multe biserici pe raza municipiului şi care au în spate o poveste extraordinară încât trebuie să luăm în calcul şi crearea unui circuit turistic. Această biserică are peste 200 de ani şi are şi ea mai multe poveşti. Aici se pare că au fost campaţi pandurii lui Tudor în 1821. Vrăjitoarele care îi însoţeau pe revoluţionari, pentru că era o practică în vremea respectivă, au scos ochii sfinţilor, cu cuţitele, cu iataganele, pentru a face diverse vrăji. Este o poveste pe care o putem spune”, a menţionat viceprimarul Adrian Tudor.



