Cu zece zile înainte de disputarea primei partide oficiale pe noul stadion „Municipal” din Târgu Jiu, autorităţile locale au intrat ieri în posesia investiţiei de circa 27 de milioane de euro. Reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Investiţii au venit la Târgu Jiu împreună cu vicepremierul interimar Daniel Suciu pentru a preda Primăriei stadionul apreciat ca fiind cel mai modern din ţară. Suciu, bistriţean de loc, şi-a adus aminte cu această ocazie de partidele pe care Pandurii Târgu Jiu le disputa în Liga I cu Gloria Bistriţa. Acum ambele echipe se zbat să supravieţuiască, bistriţenii fiind într-o situaţie şi mai dificilă decât cea a gorjenilor. Meritul Pandurilor pentru construirea noului stadion a fost recunoscut chiar de către fostul primar Florin Cârciumaru, senatorul povestind la întâlnirea festivă de ieri cum a ajuns să îi ceară lui Victor Ponta, ca fost premier, să aprobe o investiţie atât de mare la Târgu Jiu. Echipa evolua în Europa League, era vicecampioană şi trebuia să îşi dispute meciurile oficiale la Cluj. Acum la Târgu Jiu există un stadion modern, dar pe Pandurii nu o mai ajută niciunul dintre acţionarii săi să depăşească impasul financiar în care se află. Cu toate acestea, pe noul stadion vom vedea meciurile echipei fanion a Gorjului, vinerea viitoare fiind programată prima partidă de pe „Municipal”. Adversarii gorjenilor vor fi cei de la Universitatea Cluj, pe al cărei teren Pandurii a disputat meciurile din Europa League. Înaintea acestei partide va avea loc şi un meci amical între fostele glorii ale Pandurilor şi fostele glorii ale echipei Naţionale. Pe gazonul impecabil de la Târgu Jiu vor evolua printre alţii Victor Piţurcă şi Miodrag Belodedici, vinerea viitoare anunţându-se a fi una de mare sărbătoare pentru fotbalul din Gorj. La festivitatea respectivă primarul Marcel Romanescu a anunţat că va face invitaţii către toţi membrii actualului Guvern şi către toţi politicienii care au avut vreo implicare în realizarea acestei investiţii. Romanescu a fost ieri singurul liberal între ceilalţi demnitari PSD veniţi să participe la ceremonia de predare a investiţiei către autorităţile locale. Împreună cu fostul primar Florin Cârciumaru, edilul a stat în stânga vicepremierului Suciu, care nu a ratat ocazia de a vorbi despre cum va arăta ceremonia de inaugurare de vineri. Suciu a dat asigurări că nu simte nevoia să apară în poze la tăierea panglicii oficiale. „Cu mâna pe inimă pot să spun că mă bucur pentru oraşul Târgu Jiu, mă bucur pentru tradiţia fotbalistică a acestui oraş. Mă bucur că în acest oraş minunat aveţi unul dintre cele mai frumoase, dacă nu cel mai frumos stadion din ţară. Nu pot decât să îi felicit pe toţi cei care au pus umărul de-a lungul vremurilor ca acest lucru să se întâmple. Îi felicit pe colegii mei de la Compania Naţională de Investiţii pentru cum au gestionat această investiţie şi îi felicit pe cei din asocierea care a construit acest stadion. Nu am decât să îi urez domnului primar ca de acum încolo tradiţia fotbalistică a Pandurilor sau a oricărei alte echipe să merite acest foarte frumos stadion. Pe vremuri şi Gloria Bistriţa şi Pandurii Târgu Jiu erau echipe bune ale campionatului naţional de fotbal. Pandurii este puţin mai în faţă decât oraşul meu. Noi suntem prin liga a treia sau a patra. Îmi doresc ca toţi cei de la această masă să prindem un meci de fotbal în prima ligă între Gloria Bistriţa şi Pandurii Târgu Jiu”, a menţionat vicepremierul Daniel Suciu. La rândul său, primarul Marcel Romanescu le-a mulţumit tuturor celor implicaţi în realizarea acestei investiţii la Târgu Jiu. „Sunt sigur că împreună vom gestiona corespunzător ceea ce ne-aţi lăsat la Târgu Jiu şi ceea ce avem la Târgu Jiu. Cred că vom avea viitor şi în sport. Sperăm să rezolvăm cât mai rapid problema clubului Pandurii şi a celorlalte entităţi care vor să folosească acest stadion. De pe acum vă invit oficial la inaugurarea de pe 25 octombrie. Vă aşteptăm la Târgu Jiu, sunteţi bine primiţi indiferent de conjunctura politică şi de cine va reprezenta ministerul pentru că trebuie să avem recunoştinţă pentru toţi cei care au avut o contribuţie deosebită în realizarea acestei investiţii”, a menţionat Romanescu. Jurnaliştii i-au întrebat pe reprezentanţii autorităţilor de ce stadionul nu a fost gata însă încă de acum 2-3 ani, după cum arătau planurile iniţiale, un răspuns venind dinspre senatorul Florin Cârciumaru. Fostul primar a precizat contextul în care a demarat investiţia şi, în cele din urmă, a îndemnat pe toată lumea să se bucure pentru că avem un astfel de stadion în municipiu. „Dacă echipa noastră de fotbal, Pandurii Târgu Jiu, nu obţinea rezultate foarte bune, dacă nu era vicecampioană şi dacă nu juca meciurile din cupele europene la Cluj poate că nu am participa azi la un moment firesc. Participând la meciurile de la Cluj am avut ocazia să îl avem invitat pe fostul prim-ministru Victor Ponta şi, bineînţeles, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, am folosit momentul şi l-am rugat pe domnul prim-ministru să realizăm şi la Târgu Jiu un stadion ca la Cluj. De aici a plecat această poveste. Că din diferite motive inaugurăm acest stadion cu un an, doi, mai târziu contează prea puţin. Important e că prin toţi factorii de decizie ai timpului am realizat o investiţie care se realizează într-un oraş o dată la o sută de ani. E o investiţie foarte mari, pe care Consiliul Local nu o putea suporta. (…)Dacă dau timpul înapoi, să scoatem înregistrările, câte acuzaţii erau la adresa mea că demolez un vechi complex, când puteam să duc acest complex la Preajba. Acum se vede cât contează din punct de vedere arhitectural, cât e de plăcut, de frumos, nu ştiu dacă cei care mă criticau atunci mai au curajul să se apropie puţin de stadion. Cred că a ieşit o lucrare şi asta trebuie să ne bucure, care dă un aspect foarte frumos acestui colţ al oraşului. Se înscrie perfect din punct de vedere arhitectural şi trebuie să fie o mândrie pentru noi că la ora actuală este cel mai practic şi cochet stadion din ţară”, a menţionat Florin Cârciumaru în discursul ţinut în faţa vicepremierului Suciu.
Stadionul „Municipal” e oficial al Primăriei Târgu Jiu
– Posted on 22 October 2019Posted in: Arhiva



