Festivalul Tocanului- Novaci, ediţia a II-a

Primăria şi Consiliul Local al oraşului Novaci şi Casa de cultură Novaci organizează în data de 6 octombrie 2019 a doua ediţie a Festivalului ”Tocanul de Novaci”. În această zi locuitorii oraşului Novaci, cât şi turiştii, vor putea vedea spectacolul susţinut de Ansamblul Folcloric ”Nedeia” al Casei de Cultură Novaci şi cel mai important să guste din gustosul şi tradiţionalul tocan de oaie.

Festivalul ”Tocanul de Novaci” va începe la ora 11:00 şi pe parcursul zile vor avea loc mai multe activităţi, printre care: expoziţii cu vânzare ale producătorilor locali, dar şi gastronomie locală, spectacole folclorice, expoziţii cu vânzare ale unor artişti populari, ateliere de creaţie. Cei care vor participa duminică 6 octombrie 2019 în Novaci la a doua ediţie a Festivalului Tocanului vor avea posibilitatea să vadă cum se prepară tocanul de oaie, dar şi să îl guste.

21 de familii novăcene vor prepara tocan pentru turiştii care vor vizita zona, trei dintre acestea dorind să ofere gratis o porţie de tocan. Dacă anul trecut la prima ediţie, festivalul s-a bucurat de prezenţa a 7000-8000 de participaţi, anul acesta organizatorii speră la mai mult. Asociaţia Gal Parâng va fi prezentă cu expoziţii de produse tradiţionale, dulceaţă, pâine pe vatră, cozonac de casă, plăcintă cu brânză, dulceaţă, dar şi produse lactate (caşcaval, smântână şi unt).

Scopul acestui festival este atragerea turiştilor în număr cât mai mare în zonă pentru a promova satul românesc, obiceiurile ciobanilor, dar şi mâncarea tradiţională. Ideea înfinţării acestui festival a avut-o anul trecut primarul oraşului Novaci, Dumitru Leuştean care vrea să arate cât de active sunt familiile de ciobani. Creşterea oilor se face din tată în fiu şi chiar dacă copii au terminat diferite facultăţi la nivel naţional s-au întors tot acasă pentru a se ocupa de creşterea oilor.

Cei care vor fi prezenţi duminică 6 octombrie 2019 la Novaci au posibilitatea să afle şi câteva dintre secretele care stau la baza realizării unei mâncări gustoase. Carnea, seul, fiertul mult, dar şi gătitul unei cantităţi mari sunt doar câteva dintre aceste secrete.

Partenerii evenimentului sunt Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Bovine Novaci, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Acasă la Brâncuşi, Asociaţia Gal Parâng, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Ansamblul Folcloric Artistic Profesionist Doina Gorjului, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Liceul Teoretic Novaci şi Şcoala Gimnazială Novaci.

Vă aşteptăm aşadar la Novaci să serviţi o porţie de tocan tradiţional!

About autor