Greşeala unui pădurat începător în completarea unor documente necesare pentru transportarea legală a unor lemne tăiate cu toate avizele posibile a generat un scandal uriaş în noaptea de marţi spre miercuri la Slivileşti. Primarul Sorin Bucurescu a fost extrem de virulent la adresa poliţiştilor din localitate după ce aceştia au tras pe dreapta un camion încărcat cu lemne, singura problemă la transportul respectiv fiind greşeala din acte, pe care pădurarul şi-a asumat-o public. Lemnele îi aparţin unui bătrân din Craiova. Aurel Pomagă, de 74 de ani, a copilărit la Slivileşti, dar nu mai stă aici de ani buni. Acum a venit pentru a tăia legal lemne din pădurea proprietate personală şi de duminică până marţi seara a muncit din greu alături de alţi câţiva prieteni care l-au ajutat să încarce camionul. Toată treaba a mers bine, spre bucuria pensionarului, dar lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată în momentul în care camionul s-a pus în mişcare pentru a ajunge la Craiova. Şoferul a fost tras pe dreapta şi i s-au cerut actele. Aşa au descoperit poliţiştii că pădurarul emisese aviz de însoţire a mărfii doar pentru numărul de înmatriculare al capului tractor, nu şi pentru cel al remorcii în care se aflau lemnele. De aici a izbucnit scandalul. Camionul a rămas tras pe dreapta chiar în faţa Primăriei Slivileşti, pe trecerea de pietoni, şi ore în şir nu s-a mai mişcat de acolo. În acele ore din noapte primarul Sorin Bucurescu nu a ezitat să le bată obrazul poliţiştilor care descoperiseră „marea infracţiune”, revolta sa fiind generată de faptul că în jurul camionului au venit mai multe echipaje, din comunele învecinate, de la Motru şi Târgu Jiu, de parcă cineva ar fi vrut să fugă de acolo cu lemnele tăiate legal de către proprietar.
„Parcă cine ştie ce crimă s-a comis aici de au venit atâtea echipaje. La Dincă la poartă, la Caracal, au stat până la 6.00 dimineaţa şi nu au putut să intervină, dar aici sunt 6 echipaje ca să blocheze o maşină trasă oricum pe dreapta. Şoferul camionului a prezentat actele, e în sediul Poliţiei pentru audieri. E un ofiţer de poliţie aici, nu înţeleg ce treabă au şase echipaje de poliţie aici când, în alte sate din zonă poate chiar se fură lemne pe bune şi nimeni nu îi caută pe hoţi. L-au găsit pe bătrânul acesta şi pe cei cu care a venit de la Craiova şi îi ţin pe toţi aici nemâncaţi şi prin frig. Vai mama noastră, că dacă ar avea un pic de suflet în ei, ca să nu spun că le mai trebuie şi altceva, ar vedea că e o simplă greşeală, pe care pădurarul o recunoaşte. Omul şi-a asumat vina lui, spune că lemnele sunt tăiate legal, doar că nu a ştiut că trebuie să scrie în aviz şi numărul remorcii, el fiind pentru prima dată când scrie o asemenea hârtie. Poliţiştii ar putea să se gândească că bătrânul acesta ar putea să le fie bunicul lor. Bunicii lor ştiu oare ce trebuie scris în hârtiile astea? E treaba pădurarului să le completeze corect, nu a oamenilor simpli. Prostia pădurarului ne costă pe toţi”, a spus, revoltat, Bucurescu.
Proprietarul lemnelor, Aurel Pomagă a confirmat că nu ştia despre ce trebuie să conţină documentele primite de la pădurar, el fiind convins că în momentul în care a primit hârtiile de la acesta totul e în regulă. Nu a fost însă să fie aşa. „Până la vârsta pe care o am, de 74 de ani, eu nu am ştiu că în faţă la camion, la capul tractor e un număr, iar la remorcă e un alt număr. Sincer vă spun, nu am ştiut aşa ceva. Pădurarul a scris numărul, iar poliţiştii spun că transportul e ilegal. Asta e singura problemă. Atât de tâmpită e legea în ţara asta că eu voi rămâne fără lemne. Am muncit de duminică seara, am dormit prin maşină cum am putut, am tremurat de frig, am plătit 35 de milioane de lei vechi pentru a lua lemne din pădurea mea şi acum aflu că transportul este ilegal. Nu mă gândesc decât că am frig acasă şi soţia operată de o săptămână de cancer la sân. A fost o intervenţie complicată, iar eu, în loc să fiu lângă ea, stau aici şi încerc să înţeleg ce se întâmplă”, a spus bătrânul craiovean.
La un moment dat, Sorin Bucurescu s-a urcat pe remorcă şi a început să descarce din lemne pentru a arăta că nu e vorba de cine ştie ce buşteni. Erau nişte ramuri subţiri. Iar de sus, de pe remorcă, primarul şi-a mai spus o dată supărarea. „Pădurarul, un analfabet, că asta este, pe româneşte, nu a ştiut să treacă în acte şi numărul remorcii. Poliţia nu vrea să constate greşeala şi vrea să basculeze lemnele aici ca să le confişte, deşi pădurarul spune clar că a greşit”, a spus edilul. În cele din urmă, mult după miezul nopţii, camionul cu lemne a fost dus la Ocolul Silvic Turceni şi lăsat în custodia celor de acolo. Şoferul s-a ales cu o amendă de 500 de lei, iar pădurarul a promis că va suporta toate costurile generate de greşeala sa numai să fie iertat pentru prostia făcută neintenţionat, el cerându-şi scuze pentru tot vacarmul din noaptea de marţi spre miercuri de la Slivileşti.



