Novăcenii au sărbătorit “140 de ani de la naşterea lui Dumitru Brezulescu”

Primăria Oraşului Novaci prin Casa de Cultură Novaci, Obştea Banca Gilortul Novaci şi Liceul Teoretic Novaci în parteneriat cu Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Statului a organizeazat vineri, 20 septembrie 2019 începând cu ora 10.00 Simpozionul  “140 de ani de la naşterea lui Dumitru Brezulescu”. Evenimentul are loc în amfiteatrul Liceului Teoretic Novaci având ca invitaţi reprezentanti ai unor instituţii locale si judeţene, profesori de istorie, reprezentanţi ai presei, tineri şi localnici interesaţi de trecutul, prezentul şi viitorul oraşului Novaci.

Organizatorii şi-au propus să readucă în prim plan personalitatea unui fiu al Novaciului, un model de viaţă şi acţiune, un novăcean care şi-a pus viaţa în slujba comunităţii, pentru binele semenilor. Acest om, este Dumitru Brezulescu, născut la Novaci în anul 1879, licenţiat în drept cu “Magna cum laude” , doctor în ştiinţe juridice la Paris, deputat în anii 1912 – 1916.

Menţionăm că pe 14 februarie 2010, prin eforturile Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a fost lansată monografia „Dimitrie Brezulescu” de Gheorghe Ciorogaru, apărută la Editura instituţiei gorjene, iar în 17 septembrie 2016, aceeaşi instituţie a organizat la Novaci Simpozionul „Dimitrie Brezulescu” prin care s-au comemorat 100 de ani de la trecerea în nefiinţă a ilustrei personalităţi gorjene.

Participanţii la simpozionul din 20 septembrie 2019 vor încerca să răspundă la întrebări pe care de-a lungul zecilor de ani şi le-au pus toţi aceia care au citit sau au auzit despre susţinerea pe care Brezulescu a avut-o cu diverse ocazii din partea locuitorilor vechii aşezări Novaci, din raionul Gilort.

De ce l-au iubit novăcenii pe Dumitru Brezulescu?

Pentru că prin înfiinţarea Băncii Populare “Gilortul” în anul 1902,  bazându-se pe o politică financiară orientată spre ajutorarea prin cooperare a localnicilor a reusit să cumpere Moşia Novaci şi să o împartă cu chibzuinţă si corectitudine novăcenilor săraci. Mintea strălucită a lui Dumitru Brezulescu, ideile sale novatoare au închis uşa sărăciei la Novaci.

De ce se bucură încă Brezulescu de respectul comunităţii novăcene? Pentru că prin tot ceea ce a făcut în scurta sa viaţă, a transformat o localitate săracă într-una prosperă, a  sprijinit învăţământul local, a  sustinut, organizat  şi  a participat la construcţia actualei Transalpina pe vechiul drum cunoscut doar de localnici, existent de pe vremea romanilor. Brezulescu a deschis “porţile” de suflet ale  Novaciului spre contactul benefic cu mari personalităţi ale acelor timpuri: Nicolae Titulescu, Dr. Ion Cantacuzino, Toma Ionescu, Dimitrie Gusti, Gheorghe Ţiţeica, Gala Galaction şi mulţi alţii care i-au stat alături pentru a pune în practică ideile sale inovatoare.

Dumitru Brezulescu este numele emblemă al oraşului Novaci. Este omul datorită căruia mulţi dintre localnici  moştenesc actualele proprietăţi.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care la Novaci se organizează acest simpozion, ideea  fiind pornită din sufletul şi mintea urmaşilor care se bucură şi astăzi de beneficiile acelor timpuri demult trecute.

Daniela Gapşea purtător de cuvânt CJCPCT Gorj- 0762701136

About autor