Festivalul concurs „Gena Bârsan” a desemnat premianţii

Cei mai buni lăutari înscrişi la festivalul concurs „Gena Bârsan” au fost premiaţi pe două secţiuni miercuri, 28 august 2019, în oraşul Târgu-Cărbuneşti. Festivalul a crescut de la an la an, artiştii care au urcat pe scena de la Târgu Cărbuneşti fiind din ce în ce mai buni.  Festivalul de muzică lăutărească autentică „Gena Bârsan” a fost organizat de Consiliul local Târgu Cărbuneşti, Primăria oraşului Târgu Cărbuneşti şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Partenerii evenimentului au fost Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului şi Centrul Cultural „Tudor Arghezi” Târgu Cărbuneşti.

Iată care sunt câştigătorii acestei ediţii:

– Secţiunea tarafuri tradiţionale

Trofeul festivalului, oferit de Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a mers către Taraful Vasile Muscurici de la Pârâul de Pripor din Godineşti.

Premiul I oferit de Consiliul Local şi Primăria Târgu Cărbuneşti – taraful Rap Pantelie din Godineşti.

Premiul II oferit de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj – taraful Ion Pobirci din Godineşti

Premiul III oferit de Şcoala Populară de Artă – taraful Constantin Mornea din Tismana.

Premiul „Alită Piţigoi” oferit de Centrul Cultural „Tudor Arghezi” tarafului Gioni Piţigoi din Târgu Cărbuneşti.

Menţiunile de la această secţiune au mers către taraful Ion Argint de la Godineşti, taraful Aurel Lătăreţu din Târgu Cărbuneşti şi Geagu Cristian din Tismana.

Secţiunea rapsozi populari

Premiul I oferit de Consiliul Local şi Primăria Târgu Cărbuneşti – Gabriela Enoiu Muscurici din Godineşti.

Premiul II oferit de CJCPCT Gorj – Mărgărina Cidoiu de la Godineşti

Premiul III oferit de Şcoala Populară de Artă- Sabina Lătăreţu de la Târgu Cărbuneşti.

S-au acordat şapte menţiuni la această secţiune: Bălaşa Pobirci din Godineşti, Geoni Piţigoi din Târgu Cărbuneşti, Elena Lătăreţu din Târgu Cărbuneşti, Adina Lătăreţu din Târgu Cărbuneşti, Maria Drulă din Târgu Cărbuneşti, Pinti Enoiu din Godineşti şi Steliana Enoiu din Godineşti.

Daniela Gapşea purtător de cuvânt CJCPCT Gorj

About autor