Comunicat de presă
Primăria Municipiului Târgu Jiu aduce în atenţia cetăţenilor faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a plantei ambrozia, denumită ştiinţific ”Ambrosia artemisiifolia”, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei, cât şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane.
În scopul distrugerii şi al prevenirii răspândirii ambroziei, se vor desfăşura, periodic, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice.
Pentru terenurile infestate cu ambrozie aparţinând domeniului public/privat al Municipiului Târgu Jiu, acţiunile de eliminare a acestei buruieni se realizează de către operatorul serviciului de întreţinere spaţii verzi, S. Edilitara Public SA, prin acţiuni de cosire, smulgere buruieni sau erbicidarea suprafeţelor infestate.
De asemenea, cetăţenii pot sesiza existenţa acestei plante, la numărul de telefon 0253984.
Biroul de presă
Comunicat
În urma unor informaţii apărute recent în spaţiul public, Primăria Municipiului Târgu Jiu anunţă că unităţile de învăţământ de pe raza oraşului vor fi pregătite să înceapă noul an şcolar.
Chiar dacă în unele cazuri au rămas de finalizat anumite lucrări, acestea nu vor afecta calitatea actului educaţional şi nici funcţionarea optimă a unităţilor de învăţământ respective.
La Şcoala Gimnazială “Sfântul Nicolae” se vor desfăşura cursuri în clădirea ce a fost recent extinsă. Unitatea a fost dotată cu mobilier nou, de calitate şi este pregătită ca în data de 9 septembrie să primească elevii. În acest caz se vor mai desfăşura unele lucrări în exteriorul clădirii, la sfârşitul săptămânii, în aşa fel încât cursurile să nu fie afectate.
La Şcoala Gimnazială “Alexandru Ştefulescu”, lucrările de extindere nu vor afecta desfăşurarea cursurilor, fiind vorba de spaţii separate de clasele în care unitatea îşi desfăşoară activitatea.
La Liceul Teologic “Sfântul Nicodim”, baza sportivă a fost finalizată în urmă cu 6 luni, iar lucrările la internat nu vor începe în acest an.
În ceea ce priveşte Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” şi Colegiul Auto “Traian Vuia”, lucrările la atelier şi internat sunt în curs de finalizare.
Biroul de presă
Comunicat
O nouă acţiune (aviotratament) împotriva căpuşelor şi populaţiei larvare şi adulte de ţânţari va avea loc sâmbătă, la Târgu Jiu. Tratamentul va fi realizat asupra municipiului, la ora 05:00, în zonele cu vegetaţie abundentă precum şi în zona râului Jiu.
Acţiunea are drept scop reducerea densităţii insectelor şi se desfăşoară respectând normele sanitare specifice. Substanele folosite la dezinsecţie sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi nu sunt dăunătoare oamenilor sau animalelor.
De asemenea, solicităm apicultorilor să ia măsurile necesare pentru protejarea albinelor. În cazul în care condiţiile meteorologice nu vor permite realizarea aviotratamentului, acesta va fi realizat în data de 25.08.2019.
Biroul de presă



