Vă invităm într-o Universitate care va aduce plusvaloare viitorului vostru şi României!

În primul rând, aş sublinia importanţa provocării de a fi student la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara, de a aloca studiului cei mai frumoşi şi mai plini de potenţial ani din viaţă din punctul de vedere al energiei, al resurselor interioare.

În Universitatea noastră, în funcţie de specializarea aleasă, studenţii parcurg trei ani în zona biologiei, patru ani în spectrul specializărilor de inginerie, şase ani de medicină veterinară. Pentru biologie, inginerie agricolă, silvică şi horticolă, cadastrală, genetică, zootehnică, a produselor alimentare, a resurselor animaliere şi a mediului, precum şi pentru managementul în agro-turism există perspective reale de angajabilitate pe piaţa muncii din România.

Referindu-ne la condiţiile pe care le oferim studenţilor noştri, trebuie să ne lăudăm: avem unul dintre cele mai frumoase Campusuri Universitare din ţară, care oferă studenilor o soluie integrată de învăare, practică, locuire ’i recreere, obinând în 2014 Certificatul de Excelenă pentru “Best Campus” oferit de Oxford University UK. În vecinătatea ei, am dezvoltat o zonă destinată promovării şi comercializării produselor agroalimentare locale tradiţionale, de unde studenţii şi locuitorii din zonă se pot aproviziona.

Staţiunea Didactică a Universităţii, aflată în imediata vecinătate a Campusului, s-a bucurat anul trecut de investiţii de peste 3 milioane euro în modernizarea utilajelor agricole din dotare. Staţiunea este în curs de extindere cu o bază de lucrări practice şi cercetare în pomicultură, viticultură, plante medicinale şi fito-tehnie. Universitatea noastră are, deja, cca 3.000 ha pe care studenţii au posibilitatea să-şi desfăşoare activităţile practice, esenţiale în formarea lor ca specialişti în ştiinţele vieţii.

Universitatea gestionează cca 900 ha împădurite, unde studenţii de la Ingineria Mediului, Biologie şi Sivicultură pot studia biodiversitatea „pe viu”, desfăşurând activităţile practice din sfera cinegeticii. Conex bazei de cercetare a Universităţii, funcţionează şi Staţiunea Tinerilor Naturalişti, unde studenţii pot studia elemente de piscicultură, având la dispoziţie şi un parc dendrologic, ce include specii arboricole extrem de rare alături de sere şi solarii, de unde pleacă spre unităţile comerciale produse agroalimentare obţinute şi cu contribuţia studenţilor.

Procesul educaional corespunde cerinelor moderne de calitate ’i finanare globală ’i compatibil cu sistemul de învăământ European, bazat pe credite transferabile.

Din punctul de vedere al dotării materiale a spaţiilor deopo-trivă destinate studiului şi cercetării aplicate, consider că ne situăm în prim planul universităţilor din sfera ştiinţelor vieţii. Trebuie remarcate şi investiţiile în relaţia cu firmele interesate de parteneriate în asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a practicii studenţilor – şi mă gândesc la companiile din zona prelucrării produselor agroalimentare (panificaţie, mezeluri, conserve) ori din agro-turism, la instituţiile din domeniul cadastral, al protecţiei mediului şi silviculturii, al sănătăţii publice…

Dezvoltarea economică a Zonei de Vest a ţării constituie încă un avantaj pentru absolvenţi, dată fiind „chimia” specială ce operează între Universitatea noastră şi mediul socio-economic regional, care oferă o vastă diversitate de posibilităţi de angajare pentru tinerii specialişti din domeniile noastre de expertiză.

De subliniat este înfiinţarea învăţământului în limba engleză, în condiţiile în care, evident, majoritar este cel cu predare în limba română. În plus – acesta este al doilea an -, avem şi spe-cializări acreditate în limba franceză: la ingineria mediului şi me-dicină veterinară la licenţă, iar la master la industria alimentară şi vinificaţie. Universitatea noastră a investit şi investeşte con-stant în internaţionalizare.

Un avantaj de reliefat este cel legat de mobilitarea studenţilor. În fiecare an, vin studenţi din peste 20 de ţări – şi nu doar din Europa. Acest program pe fonduri europene, câştigate prin Erasmus+, oferă studenţilor noştri posibilitatea să meargă la universităţi din străinătate pentru o perioadă de minimum 6 luni, pentru practică sau pentru studiu. Este o oportunitate foarte bună de a călătorii, să cunoască alte ţări, alţi studenţi, alt mediu academic – un avantaj şi o lecţie a maturităţii. Este o adevărată plusvaloare, atât pentru ei, cât şi pentru Universitate.

Am acordat o mare importanţă consolidării bunelor relaţii cu mediul de afaceri şi cu instituţiile din sfera noastră de activitate, pentru a spori absorbţia absolvenţilor pe piaţa muncii. Astfel, nu avem nici o specializare unde absorbţia să fie sub 50%. Un important avantaj pe care-l au unii dintre studenţi noştri este acela că sunt  preluaţi de către companiile interesate încă de pe băncile Universităţii. Din satistici, rezultă că sunt specializări la care absorbţia este foarte aproape de 100%, ceea ce confirmă necesitatea unor astfel de specializări pentru economia românească. Faptul că statul investeşte în educaţie este cât se poate de important. Mesajul meu către viitorii noştri studenţi este: „Vă invităm într-o Universitate care va aduce plusvaloare viitorului vostru şi României!”

O altă preocupare a conduceri USAMVBT este iniţierea de relaţii de colaborare cu cât mai multe universităţi din Europa, SUA, Asia, Africa. Suntem încurajaţi să dezvoltăm astfel de relaţii atât de Ministerul Învaţământului, cât şi de Consiliul Naţional al Rectorilor. Prin specializările pe care le avem şi prin deschiderea dascălilor şi a studenţilor, putem dezvolta internaţionalizarea. Aş vrea să remarc faptul că, în mai, organizăm Conferinţa Internaţională de Ştiinţele Vieţii, la care vor participa universităţi din 30 de ţări. De asemenea, suntem implicaţi în contracte de cercetare pe programul Orizont 2020. Un important beneficiu al internaţio-nalizării este atragerea de parteneri de peste hotare şi creşterea gradului de vizibilitate mondială. În prezent, derulăm colaborări cu Texas University şi Purdue University din SUA, cu Chonbuk National University din Coreea de Sud, iar în Africa avem parteneriate cu universităţi din Maroc, Egipt, Tunisia şi Algeria. De asemenea, avem relaţii de colaborare cu universităţi din Europa de Est şi din Eurasia – Georgia, Mongolia. Participăm constant la târguri internaţionale din Europa, Africa şi Asia, unde promovăm imaginea României.

Aş vrea să închei cu câteva vorbe de apreciere pentru colegii implicaţi în sectorul cercetării, care înregistrează, an de an, re-zultate deosebite. Vorbim despre cercetarea aplicată, confirmată de numeroase brevete de invenţii, care se va materializa, în cel mai scurt timp, în dezvoltarea producţiei, aducând plusvaloare în economia ţării noastre. Trebuie să precizăm că în această zonă de cercetare pot fi cooptaţi şi masteranzii şi doctoranzii Universităţii noastre.

În acest moment, în USAMVBT studiază peste 5.200 de studenţi. Ne bucurăm că suntem pe un trend ascendent, creşterea fiind de 100-200 de studenţi pe an.

About autor