A fost paradă cu sute de motociclete la sfârşitul săptămânii trecute în apropiere de Peştera Muierilor. Pasionaţii motoarelor puternice pe două roţi s-au strâns la Baia de Fier pentru a participa la a treia ediţie a Slowride Transalpina Fest, un festival care devine emblematic pentru zona ce aspiră să se dezvolte prin turism. Sâmbătă la prânz cu toţii au pornit într-o călătorie mult aşteptată prin împrejurimi purtând pânze de culoare roşie, galbenă sau albastră, reuşind astfel să formeze un uriaş tricolor în mers. Circulaţia a fost complet blocată în zona peşterii sâmbătă la prânz, spaţiul fiind aproape insuficient pentru motocicliştii veniţi aici din toată ţara. Un poliţist local a dirijat traficul şi le-a explicat celorlalţi turişti veniţi să viziteze treaba, el reuşind să ţină lucrurile sub control pe parcursul întregii zile.
Chiar dacă parcarea a fost plină de motociclete, numărul participanţilor pare să fi fost mai mic decât cel din anii anteriori, după cum au remarcat unii dintre motocicliştii veniţi aici. „Festivalul e organizat foarte bine, chiar ţin să îi felicit pe cei care se implică în treaba aceasta, dar parcă suntem mai puţini. Am prieteni care au renunţat la această pasiune pentru că şi-au vândut motoarele de pe acum. Vine o criză, pe care cred că începe oricine să o resimtă, şi au vrut să se pună la adăpost de pe acum. Dar, în rest, pentru noi, cei care am ajuns aici, totul este minunat”, a spus unul dintre motociclişti, în timp ce altul a avut o altă explicaţie pentru numărul mai mic al participanţilor. „Au fost prognozele astea de vreme rea şi mulţi s-au speriat, au preferat să rămână acasă decât să vină până aici şi să îi prindă cine ştie ce furtună. Din fericire vremea a ţinut cu noi şi asta ne bucură şi mai mult. Partea economică nu prea contează în treaba asta pentru că aici e vorba de pasiune multă, iar pentru aşa ceva banii chiar nu prea contează”, a declarat motociclistul.
Că nu prea contează banii pentru pasionaţii motoarelor pe două roţi s-a văzut şi la pensiunile din zonă care au avut toate spaţiile de cazare ocupate. Asta chiar şi în condiţiile în care preţurile au fost mai mari decât în restul zilelor. „Nu doar pensiunile din Baia de Fier sunt ocupate la capacitate maximă, ci şi cele din Polovragi sau Rânca sunt full în această perioadă. Festivalul este unul plăcut, cu oameni destul de plăcuţi, chiar dacă rockerii sunt consideraţi oarecum mai diferiţi. Eu pot să spun că sunt oameni de bun simţ, în primul rând, pentru că nu lasă mizerii. Au strâns toate hârtiile în urma lor, ceea ce este un lucru extraordinar”, a menţionat edilul comunei. În fiecare seară au fost organizate concerte rock pe scena amenajată în apropierea peşterii, iar duminică la prânz toată lumea a plecat spre casă, cu gândul la ediţia care va urma anul viitor.



