Începe Slowride Transalpina Fest la Baia de Fier

Sfârşit de săptămână cu sute, dacă nu chiar peste 1000 de motociclişti la Baia de Fier, cu toţii participanţi la a treia ediţie a Slowride Transalpina Fest. Organizatorii au făcut public programul final al celor trei zile ale festivalului, inclusiv numele trupelor de rock ce vor urca pe scena pe care amfitrion va fi Cristi Hrubaru, cel care la  prima ediţie, de acum doi ani, a fost implicat într-un accident rutier în apropiere de Horezu. Programul oficial începe după prânz, când sunt aşteptaţi să ajungă la Baia de Fier primii motociclişti, după care, seara, începând cu 17.30, vor avea loc concertele unor trupe mai mult sau mai puţin cunoscute publicului larg. Pe scenă vor urca Loud Ink, Riot Mok, Alex & The Fat Peng, Days of Confusion, Implant pentru Refuz şi Coma. Sâmbătă la prânz va avea loc parada motocicliştilor, paradă în cadrul căreia aceştia vor să formeze cel mai mare tricolor românesc prin purtarea unor bentiţe de culoare roşu, galben sau albastru. „Pentru al treilea an consecutiv vom realiza tricolorul din motociclete, în cadrul paradei moto Slowride Transalpina Fest. Este un moment frumos, care vrem să devină tradiţie. Vorbim de peste 400 de motociclete ş ne bucurăm să vedem că numărul lor creşte considerabil de la an la an”, a declarat Liviu Mitroi, preşedintele SlowRiders RC. După parada tricolorului Hurbaru va urca pe scenă pentru a întreţine atmosfera şi a oferi premii în cadrul unor concursuri, iar spre seară va urma o nouă tură de concerte. Motocicliştii îi vor putea urmări până după miezul nopţii pe Oameni Necunoscuţi, Jinxy Von Ders, Basska,  C.A.S.H, ALTAR, Dirty Shirt & Orchestra, iar de la ora 00.30 este programat un recital folk Silviu Covaci la foc de tabără. Plecarea de la festival se va face duminică spre prânz, toată manifestarea fiind programată să aibă loc lână Peştera Muierilor

About autor