Amânare de aproape o săptămână în procesul Sorinei!

Fetiţa de opt ani din Baia de Aramă luată cu forţa din familia în care a crescut pentru a fi dată celei care a adoptat-o mai are de aşteptat aproape o săptămână pentru a vedea dacă părinţii la care a ajuns pot sau nu să o scoată din ţară. Sorina şi toţi cei care o susţin, inclusiv gorjenii care au participat zilele trecute la mitinguri în favoarea acesteia, trebuie să aştepte până miercurea viitoare pentru a vedea dacă instanţa dă un verdict sau nu la cererea formulată de procurorul general Bogdan Licu. Judecătoria Drobeta Turnu Severin trebuia să se pronunţe ieri cu privire la cererea prin care Licu solicita ca fetiţa să nu poată părăsi ţara în această perioadă, dar pronunţarea unui verdict a fost amânată după ce familia adoptatoare a solicitat şi ea să îi fie prezentată cererea procurorului general. În plus, părinţii care o au pe Sorina de câteva zile vor să fie şi despăgubiţi în cazul în care vor avea câştig în această cauză, lucru care l-a uimit pe avocatul Victor Dumitrică, cel care reprezintă interesele familiei din Baia de Aramă.

„Consider că e un demers de rea credinţă întrucât puteau trimite această cerere convenţională cel târziu marţi pentru ca şi celelalte părţi din dosar să poată să ia cunoştinţă de ea. Au trimis-o cu 5 minute înainte de a începe şedinţa de judecată pe fax, deşi aveau obligaţia să o depună în atâtea exemplare câte părţi sunt la dosar şi pe înscrisurile pe care se bazează. Nu au timbrat cererea, astfel încât instanţa de judecată a fost pusă în imposibilitatea obiectivă de a proceda la soluţionarea cauzei azi. Dumnealor cer ca în situaţia în care se va admite solicitarea domnului procuror general celelalte părţi din dosar să fie obligate la plata sumelor de bani pe care dumnealor le cheltuiesc ca să stea aici în ţară şi pe care le pierd pentru că nu sunt în America. E vorba de salarii neîncasate, bilete de avion pe care probabil le-au achiziţionat şi costul zilnic al lor şi al celor 3 copii. Nu are nici un înscris în spate această cerere, iar ce nu se probează nu poate fi admis de instanţă. Sunt convins că vor face lucrul acesta la termenul următor tot cu 5 minute înainte de şedinţa de judecată pentru a tergiversa procesul” a declarat avocatul Victor Dumitrică.

La proces a fost prezentă doar familia Şărămăt din Baia de Aramă, cea care a crescut-o pe Sorina până acum. Mariana Şărămăt nu a mai făcut apoi nicio declaraţie, în cursul nopţii ea fiind audiată timp de peste 6 ore la Bucureşti la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. Vasile Şărămăt a menţionat că nici el nu a apucat să vorbească cu soţia sa pentru a afla despre ce a fost audiat, la finalul procesului de la Severin el recunoscând că nu a prea înţeles nimic din ce a spus judecătorul în sală. „Nu am prea înţeles nimic, decât să nu iasă fata din ţară. Au amânat până pe 3 iulie, sperăm să fie bine şi Justiţia să ia atitudine cât mai repede ca fata să nu părăsească ţara. Vrem ca fata să fie cu noi acasă şi să fie bine. Sper să se facă dreptate şi în dosarul în care soţia a fost la Bucureşti. Să se ia măsuri cu cei care au greşit. Soţia nu mai face declaraţii pentru că e terminată psihic pentru că a ieşit de la audieri la ora 2 noaptea şi a ajuns acasă la 7.00. Nici eu nu am avut timp să discut cu ea, dar sper că e bine”, a menţionat soţul asistentei maternale, decăzută între timp din drepturile pe care le avea în această funcţie.

Avocatul familiei a precizat că are încredere în ancheta ce are loc la Bucureşti, în capitală ajungând şi dosarul de la Craiova care a făcut posibilă vinerea trecută ridicarea abuzivă a Sorinei de la Baia de Aramă pentru a fi dată familiei adoptatoare. „Am fost trataţi cu profesionalism. Pentru prima dată în ultimii doi ani de când a început această dramă a minorei am fost ascultaţi fără să fim întrerupţi. Nu am fost şicanat în nici un fel şi tot ce am susţinut a fost scris într-o declaraţie luată doamnei Şărămăt. Autorităţile s-au implicat şi se fac cercetări şi cu privire la modalitatea de soluţionare a dosarului de adopţie internaţională, precum şi modalitatea ulterioară a deciziei definitive a modului în care minora a ajuns la părinţii ei”, a precizat Dumitrică. Acum toţi cei care o susţin pe Sorina aşteaptă data de 3 iulie pentru a vedea dacă instanţa aprobă ca fata să nu plece din ţară, până atunci nimic neîmpiedicând însă acest lucru. Rămâne de văzut dacă sâmbătă va fi organizat un nou miting de susţinere a Sorinei, miting pe care până mai ieri oamenii din Baia de Aramă îl dădeau ca sigur la Bucureşti. Până acum ei au promis acţiuni de protest în oraşul lor, la Craiova şi Drobeta Turnu Severin, mitinguri pe care le-au şi organizat şi la care au participat şi sute de gorjeni care susţin cauza familiei Şărămăt, cu toţii fiind revoltaţi de modul în care Sorina a fost smulsă din mijlocul celor care au crescut-o până acum.

About autor