Drumul dintre Slivileşti şi Motru tot nemodernizat! Lucrări de 13 ani!

A trecut mai bine de un deceniu de când autorităţile au început „modernizarea” drumului ce face legătura între comuna Slivileşti şi municipiul Motru, tronsonul de 7 kilometri fiind o adevărată piatră de moară pentru cei care ar fi trebuit să execute lucrările până acum. Dacă în urmă cu 13 ani primele asfaltări s-au făcut iarna, de Bobotează, iar cei care şi-au bătut joc atunci de asfalt au fost condamnaţi pentru faptele lor, acum nici vara nu se mai lucrează. O parte din drum a fost betonat anul trecut, dar un sens de mers a rămas în continuare doar din piatră, pământ şi multe gropi. Asta spre disperarea taximetriştilor care trec pe aici zi de zi. „Oamenii preferă să ne cheme pe noi decât să îşi rupă ei maşinile prin gropile astea. În locul lor şi eu aş face la fel. Nu ai cum să refuzi comanda. Te sună clientul, vii şi îl iei, chiar dacă dai cu maşina în gropi. Nu vă mai spun cum e iarna, că au lăsat mustăţile astea de fier beton pe mijlocul drumului ca să lege cu sensul celălalt. Când a nins mult te duceai cu maşina printre ele, săreai de pe beton şi te duceai în şanţ. Dar ce să facem, că aşa e la noi, din păcate?!”, a spus un şofer de taxi. Nici localnicii nu au viaţă mai uşoară pentru că şi maşinile lor se strică des. „Pentru ce plătim taxe şi impozite, ca să avem şi noi un drum mai bun. Eram copil când au lucrat prima dată pe aici. Am luat permisul între timp şi drumul tot aşa a rămas. Se miră de ce pleacă tinerii din ţară? De asta. Îţi faci maşina praf dacă lucrezi la Motru şi trebuie să treci zilnic pe aici. Cum au făcut porţiunea aia de drum cu beton peste tot de ce nu au terminat şi aici, înspre satul nostru?” a spus un localnic.

Primarul Sorin Bucurescu spune că firma de construcţii care a lucrat anul trecut la drum nu s-a mai înţeles acum la preţ cu Complexul Energetic Oltenia, cel care finanţează proiectul de 15 milioane de lei. Majorarea salariilor în construcţii a obligat firmele să ceară mai mulţi bani pentru proiectele în derulare, iar pentru drumul de la Slivileşti la Motru asta ar însemna cam 1 milion de lei. CEO nu dă însă banii, iar în aceste condiţii constructorul şi-a luat utilajele şi oamenii şi a mers spre alte zări, unde finanţarea proiectelor este asigurată fără probleme. Doar Sorin Bucurescu şi oamenii pe care îi reprezintă au rămas cu ochi-n soare şi cu speranţa că poate Consiliul Judeţean va reuşi să urnească din nou lucrurile, drumul fiind judeţean. „Nu e zi în care nu vin 3 -4 oameni care să nu mă întrebe când se termină lucrarea aceasta. Eu am păstrat legătura şi cu constructorul şi cu CEO şi ambii spun că până la sfârşitul anului se vor apuca de lucrare. Nu ştiu încă despre care sfârşit de an e vorba. Betonul nu se poate turna nici pe căldură mare, până acum a fost o vreme foarte bună pentru aşa ceva, iar la iarnă nici atât. Nu credeam că o lucrare de acest gen poate să fie începută în 2006 şi să nu fie gata nici acum, în condiţiile în care a fost reîncepută în 2018. Anul trecut eram convins că va fi gata repede. Acum lucrurile arată foarte rău şi nu ştiu când şi cine va mai termina ce s-a început aici”, afirmă edilul.

About autor