Situaţia bătrânei de 83 de ani din satul Leurda a luat o întorsătură neaşteptată ieri, la doar o zi după ce a fost trimisă acasă pentru că i s-a desfăcut contractul individual de muncă. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a interesat personal de soarta Sofiei Chiţoran şi a cerut ca femeia să fie lăsată să lucreze în continuare, azi ea fiind aşteptată la muncă, deşi ieri declara că nu mai vrea să revină pentru că nu îi place cum a fost tratată după 40 de ani de activitate neîntreruptă.
Pe 15 aprilie bătrânica din Leurda ar fi împlinit cei 40 de ani de când lucrează ca femeie de serviciu la grădiniţa din satul său. Nimeni nu a felicitat-o din rândul şefilor după ce a apărut prin toate ziarele şi pe la toate jurnalele tv. De teamă că tanti Sofia ar putea avea la un moment dat probleme de sănătate care să le creeze lor probleme, şefii au decis că e mai bine ca bătrânica să plece acasă. Aşa a ajuns să aibă contractul de 2 ore desfăcut. Directoarea Amelia Barbu nici nu mai ştia probabil de existenţa femeii dacă aceasta nu apărea la televizor şi în ziare. A chemat-o la ea la birou pe motiv că a aflat că bătrânica încasează şi pensie de circa 600 de lei de pe urma activităţii la fostul CAP. Apoi a anunţat-o că nu mai poate continua activitatea. Unul dintre băieţii pe care îi are a dus-o pe bătrână la Casa de Pensii Gorj, unde a aflat că are de primit la pensie cel mult UN leu pentru că lucrând cu doar două ore pe zi, chiar şi 40 de ani, nu are cum să influenţeze prea mult pensia de la CAP.
Dezamăgirea bătrânei a fost cruntă. „În 1979, pe 15 aprilie, am lucrat pentru prima dată. Am poză cu copii de atunci, că nu mă gândeam eu că o să lucrez atâta amar de vreme. Ar fi trebuit să îmi dea preavizul acum tot pe 15 dacă ar fi dorit să plec. Dar ei au făcut altfel. M-au chemat cu copilul şi mi-au şi dat preavizul din prima zi. Dacă nu avea copilul maşină să mă ducă până la Târgu Jiu ce făceam? Am fost la Casa de Pensii şi mi-au spus că mai iau UN leu pe lângă pensia de la CAP. Păi de aia am muncit eu atât. Mie mi-a spus educatoarea cu care am început în 1979 să ies şi eu la pensie cu ea acum câţiva ani, dar i-am spus că eu am doar 2 ore pe zi. Nu mă aşteptam însă să câştig la pensie doar un leu. După atâta muncă. Nu a fost frumos cum s-au comportat faţă de mine”, spune bătrânica a cărei lipsă este resimţită acum de toată lumea la grădiniţă. Părinţii spun că vor veni să facă ei cu schimbul curăţenie şi să o ajute pe doamna educatoare, cea care a preluat temporar sarcinile femeii de serviciu dată afară fără nicio logică. Marcela Udrea a făcut curăţenie şi ieri, menţionând că „am văzut nişte comentarii pe Facebook că spuneau unele persoane că o să-i pice coroana educatoarei dacă dă cu mătura, iar eu vreau să vă spun că nu îmi pică nicio coroană şi că am dat cu mătura, deşi nu e normal acest lucru”.
Vestea că Sofia Chiţoran a fost trimisă acasă a fost aspru criticată pe reţelele de socializare, pagina de Facebook fiind plină de mesaje de susţinere pentru bătrânica din Leurda. Şefii Inspectoratului Şcolar Gorj au fost şi ei sunaţi de oameni simpli care le-au cerut să regândească măsura, iar în scandal a intervenit chiar ministrul educaţiei. Ecaterina Andronescu a rămas şi ea siderată de decizia luată de directoarea bătrânei. “Şi eu am văzut momentul prezentării şi m-a impresionat, m-a impresionat că la vârsta pe care o avea găsea ceva foarte util de făcut pentru grădiniţa din acea localitate. De aceea, nu am înţeles-o deloc pe directoarea grădiniţei în decizia pe care a luat-o, am avut o discuţie cu inspectorul şcolar general de la Gorj, care mi-a promis că astăzi (marţi – n.r.) doamna va fi reintegrată şi, sigur, se gândeşte la sancţiunea pe care directoarea o va primi pentru acest gest lipsit de omenie. Ceea ce, din păcate, doamna director a grădiniţei nu a dovedit că înţelege sau că are empatia necesară pentru un om în vârstă care-şi dedică şi la acea vârstă ultimele ei resurse emoţionale şi de muncă şi le dedică grădiniţei. Ca urmare, are tot respectul meu şi toată preţuirea mea doamna care avea grijă de grădiniţă”, a menţionat ministrul educaţiei.
Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat reangajarea bătrânei, dar aceasta va trebui să prezinte o adeverinţă medicală, controlul pe care îl face orice salariat şi din care reiese că este apt pentru muncă. Bătrâna spunea ieri la prânz că nu mai vrea să revină la grădiniţă, fiind chiar curioasă să vadă cum se vor descurca cei care au dat-o afară fără ea. După ce cazul său a devenit public, autorităţile din Motru au primit mesaje de la diverse persoane din ţară care s-au oferit să o ajute, însă bătrâna a refuzat categoric orice formă de ajutor. „Dumneaei a rămas demnă permanent în această perioadă. A spus că vine la grădiniţă din dragoste pentru copii şi a refuzat orice ajutor. Dumneaei nu cerşeşte milă şi nu vrea nici un ajutor, deşi în afară de pensia de la CAP nu mai are alte venituri, acum că tot a fost dată afară şi de la grădiniţă. Au fost persoane care au oferite ajutoare financiare, pachete de haine, după ce au văzut cât de harnică şi lucidă este şi de ce nedreptate a avut parte. A refuzat totul. Chiar şi de Paşti aveam persoane care doreau să vină la dumneaei cu mici pachete, dar a rămas categorică”, a declarat viceprimarul Cosmin Morega.
Azi e de aşteptat ca bătrâna să revină la grădiniţă pentru a-şi relua activitatea după discuţii şi rugăminţi intense primite ieri după-amiază de la şefii săi. În jurul prânzului ea era categorică în privinţa şanselor de a mai reveni la muncă. „Să-şi găsească altă femeie de serviciu că eu nu mai mă duc. Să vadă şi alţii cum e să munceşti pe bani puţini şi să primeşti UN leu la pensie când te dau afară. Îi iubesc pe copii, să le dea Dumnezeu multă sănătate, să treacă peste vârsta mea, dar eu de dus nu mai mă duc pentru că dacă asta s-a dorit asta s-a obţinut”, spunea bătrânica înainte ca Ecaterina Andronescu să pună presiune pe şefii de la Târgu Jiu pentru a obţine reangajarea Sofiei Chiţoran pe slujba de care femeia a avut parte timp de 40 de ani.



