Rãmãşiţele pãmânteşti ale unui bãrbat din Stoina, decedat în urmã cu patru ani, au fost deshumate, marţi, într-o anchetã în cadrul cãreia doi poliţişti din comunã au fost deja arestaţi preventiv pentru cã l-ar fi bãtut pe acesta foarte rãu. Nicolae Druţã, de 48 de ani, a decedat pe 18 noiembrie 2008, dupã ce a fost anchetat timp de mai multe ore de subofiţerii Cosmin Militaru şi Eugen Papuzu. Aceştia l-au preluat dintr-un local în care bãrbatul pãtrunsese dupã închiderea programului, noaptea, el fiind dus a doua zi dimineaţa acasã la sora sa cu mai multe rãni şi lovituri pe corp, dupã câteva ore producându-se decesul.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi medici legişti din cadrul Institutului Naţional de Medicinã Legalã „Mina Minovici” au venit la Stoina pentru a deshuma rãmãşiţele pãmânteşti ale lui Druţã. Timp de trei ore, prin ploaie, legiştii au analizat fiecare fragment osos aflat în coşciugul în care a fost înhumat bãrbatul, la finalul cercetãrilor anchetatorii nefãcând nicio precizare publicã. Avocaţii celor doi poliţişti au menţionat însã cã analizarea fragmentelor osoase a evidenţiat existenţa a trei coaste rupte şi a multiple lovituri în zona capului.
Avocatul Mihai Tãlângã a menţionat cã dovezile strânse de legişti îi pot ajuta pe cei doi poliţişti, care susţin cã altcineva l-ar fi agresat pe bãrbat dupã ce ei l-au dus acasã. „Craniul lui e exact ca un pepene, aşa e de ciopârţit. Acest om nu mai putea face nici un metru pe picioarele lui în asemenea condiţii. E ilogic sã spui cã de la ora 5.00 pânã la 14.30 a putut supravieţui în aceste condiţii”, a precizat Tãlângã. Un alt avocat, Ioan Georgescu, afirmã, la rândul sãu, cã Parchetul trece cu uşurinţã peste un incident produs dupã ce Druţã a fost dus acasã de poliţişti. În jurul prânzului acesta a ieşit afarã din casã, iar pe stradã un localnic l-ar fi lovit cu o nuia peste corp. „Acest moment e crucial în dosar şi trebuie vãzut exact dacã se menţine acea precizare din certificatul medico-legal, cea de fracturã de bazã cranianã. Dacã avea aşa ceva acel om nu s-ar mai fi putut deplasa pe stradã dupã ce a fost dus acasã”, menţioneazã avocatul.
Sora bãrbatului decedat, Domnica Gheorghe, a asistat la deshumarea fratelui sãu, ea declarându-se convinsã cã vina este a poliţiştilor Militaru şi Papuzu. „De când şi pânã când Poliţia îl aduce pe hoţ acasã dimineaţa la 5.00, plin de vânãtãi şi tot felul de lovituri? Sã zicem cã era el infractorul care spãrsese barul şi ce spun ei cã fãcuse, trebuia sã-o spargã capul? Puteau sã-l ducã la spital, cã tot era plin de sânge, asta deşi au oprit la o fântânã în sat şi l-au spãlat cu apã de acolo. Nu s-au mai interesat deloc de el dupã ce l-au adus acasã. Pãi aşa laşi un infractor? Îl duci acasã în loc sã îl arestezi?”, întreabã sora celui decedat. Resturile umane ale lui Nicolae Druţã au fost în cele din urmã împachetate într-o folie şi puse în coşciugul în care acesta a fost înmormântat iniţial, preotul din localitate oficiind o slujbã de reînhumare a bãrbatului.
Patronul localului în care a fost descoperit Nicolae Druţã dupã închiderea activitãţii a fost iniţial pus sub acuzare de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Gorj, pe considerentul cã i-ar fi dat o palmã, la nervi, acestuia. Emanoil Pârjol a pledat însã mereu nevinovat, el asistând, marţi, la deshumarea din cimitirul comunei Stoina. „Eu doar 45 de secunde nu am alibi, atât a durat pânã la venirea poliţiştilor. Am fost cu soţia mea şi, admit, poate i-am dat o palmã la supãrare, dar nu-i rupeam trei coaste şi nici nu-i fãceam capul ţãndãri aşa de repede cu o simplã palmã. L-am vãzut apoi în sediul Poliţiei, noaptea, şi el îşi cerea scuze cã a intrat în localul meu şi spunea cã nu o sã mai facã, dacã îl iert. Eu am plecat acasã şi a doua zi am aflat cã a murit, dupã care m-au acuzat pe mine cã l-aş fi omorât, ceea ce nu e adevãrat”, afirmã Pârjol.
Cu peste un an şi jumãtate în urmã, dosarul privind moartea lui Nicolae Druţã a fost preluat de la Parchetul de pe lângã Tribunalul Gorj de cãtre Parchetul din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, dupã ce rudele bãrbatului s-au plâns de modul în care era fãcutã ancheta de procurorii gorjeni. În cursul lunii aprilie, subofiţerii Cosmin Militaru şi Eugen Papuzu au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, mandatele lor fiind prelungite recent cu câte 30 de zile de cãtre o instanţã a Tribunalului Bucureşti.



