Comunicat de presa
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează vineri 22 martie 2019 la Galeria de Artă din Ruse- Bulgaria vernisarea expoziţiei “Aripi”, semnată de Cristina Cioplea şi Oara Larisa Mutu Mindoiu. Cele două artiste din Gorj şi Mehedinţi expun la Ruse în Bulgaria tablourile care surprind zborul aripilor de îngeri.
Oara va expune lucrări pe pânză în tehnici mixte în acrilic şi ulei, iar Cristina merge la Ruse cu lucrări de grafică. Artistul gorjean Cristina Cioplea spunea la expoziţia vernisată în sala “Florin Isuf” din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj că în tablourile ei a încercat de fiecare dată să imprime un aer metafizic (aripi de înger). Fluturii sunt fiinţe efemere, la fel ca şi oamenii.
Lucrările celor două artiste au fost apreciate în mai multe expoziţii naţionale, dar şi internationale. Oara a expus tablourile sale în Budapesta, dar şi în Franţa. Cel mai important este însă că tablourile pictate de ea au fost vândute pentru colecţii particulare în străinătate. Oara merge însă pentru prima data în Bulgaria. Artista Cristina Cioplea are pentru prima dată o expoziţie personală în afara ţării.
Aşadar vineri 22 martie 2019 la ora 16.00 la Galeria de artă din Ruse- Bulgaria are loc vernisarea expoziţiei “Aripi” care cuprinde 40 de tablouri ale celor două artiste, Cristina Cioplea şi Oara Larisa Mutu Mindoiu.
Menţionăm că evenimentul face parte din ciclul de manifestări pe care CJCPCT Gorj îl organizează în acest an pentru a sărbători împlinirea a 30 de ani de la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale GORJFEST (1990-2019), dar şi pentru a onora prin intermediul vernisării unor expoziţii de artă plastică în spaţiul european preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Daniela Gapşea- purtător de cuvânt CJCPCT Gorj



