Romii din Meteor, la roabă şi lopată pentru a scăpa de gropi!

Locuitorii unei străzi din cartierul Meteor pot fi consideraţi model după ce, ieri, au pus mâna pe roabe şi lopeţi pentru a înfunda gropile care au apărut pe una dintre străzile cele mai circulate din zonă. Sătui să tot aştepte ca autorităţile să rezolve problema, aceştia au cumpărat inclusiv pietrişul necesar şi au trecut la treabă. Toţi spun că iarna aceasta şi-au nenorocit maşinile şi că din partea municipalităţii nu au primit nici un sprijin în rezolvarea problemei. Aşa că, ieri, au pus mâna pe lopată şi au făcut ceea ce, probabil, nimeni din cartier nu a făcut vreodată. „Nu e nicio ruşine. De ce să fie ruşine, că doar muncim? Am rămas cu gropile şi le înfundăm că ne-am rupt maşinile în ele. Am ieşit cu roabe, cu lopeţi, am pus şi copii ăştia mai tineri să ne ajute şi sperăm ca până diseară să terminăm ce nu au făcut alţii, că alţii sigur încasează bani pentru munca noastră”, a spus unul dintre locatari.

Defecţiunile produse la maşini i-au făcut pe cei din Meteor să nu mai aştepte primăvara, când ar urma să înceapă şi „marea asfaltare”. „Când a nins nimeni nu a băgat plugul şi pe la noi pe stradă. Nici maşina cu pâine nu ajungea în cartier, nu a interesat pe nimeni. Acum, din cauza drumului stricat ne rupem maşinile. Nu avem toţi maşini scumpe, sunt maşini normale şi de aceea încercăm să reparăm singuri drumul ca să nu le distrugem de tot”, a explicat un localnic. Un altul a dat vina pe firma de construcţii care a lucrat la reţeaua de canalizare, reţea care şi acum e nefuncţională, după cum susţine acesta. „Nemernicul de constructor nu trebuia să îşi termine treaba cu totul. Un nenorocit care a luat banii, iar nouă ne-a spus că el a băgat conducta şi nu mai are treabă”.

Romii ţin şi la curăţenie. Unii îşi spală maşinile la intrarea în curte pentru a nu murdări gresia pe care o au în jurul palatelor, dar tot nu scapă de nămol. Trebuie să coboare din autoturisme şi să meargă pe strada plină de mocirlă şi de gropi, iar asta îi face să îl regrete cel mai mult pe Florin Cârciumaru. „Avem numai mizerie şi în case. Vecinul îşi spală maşina la poartă, dar tot nu scapă de nămol. Cât a fost domnul Cârciumaru la Primărie am avut o stradă frumoasă şi elegantă. Primarul de acum cred că stă numai la Turcineşti, că pe aici nu l-am văzut. Să se ducă acolo de unde a venit că aici nu a făcut nimic. Aveam şi noi asfalt după 25 de ani pe strada asta şi acum şi-au bătut joc de ea. Stau cu telescoapele în portbagaj că sunt programat tocmai sâmbătă la service ca să le schimbe. E prăpăd pe aici cu maşinile. Pe cine întrebaţi o să vedeţi că şi-a nenorocit maşina şi nimeni nu a făcut nimic pentru a ne ajuta. Parcă n-am fi la câteva sute de metri de centrul oraşului, parcă am sta în cel mai prăpădit sat din ţara asta”, a afirmat un alt localnic.

Marcel Romanescu le-a transmis însă locuitorilor supăraţi pe situaţia generată de starea străzii respective că toată vina îi aparţine firmei de construcţii care, până acum, a primit mai multe amenzi din partea Poliţiei Locale. „Toată responsabilitatea pentru situaţia de acolo îi aparţine firmei care a lucrat la reţeaua de canalizare. Avea obligaţia constructorul ca la finalizarea lucrărilor să refacă suprafaţa carosabilă şi oamenii să fie scutiţi de astfel de neplăceri. Din păcate lucrările s-au terminat târziu în toamnă, iar strada a rămas aşa cum este. În ultimele luni Poliţia Locală a amendat de mai multe ori firma responsabilă pentru situaţia respectivă, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a întreţine permanent strada până la finalizarea completă a lucrărilor de remediere”, a explicat Romanescu.

About autor