Moş Crăciun a venit, aseară, încărcat de daruri pentru o mulţime de copii. Potecile i-au fost arătate Moşului de către Organizaţia PSD TG-Jiu, care a ţinut ca vestitul bătrânel să ajungă la Muzeul Judeţean Târgu-Jiu pentru a se întâlni cu peste 100 de copii frumoşi, cuminţi şi silitori, ai căror părinţi sunt membrii organizaţiei municipale.
Micuţii au avut parte şi un de recital de colinde susţinut de talentaţii copii de la Palatul Copiilor din Târgu Jiu
Şi pentru că au fost încântaţi de ceea ce au văzut şi au auzit, oaspeţii au stârnit un ropot de aplauze, ceea ce a făcut ca Moş Crăciun să afle unde sunt copiii.
“Organizaţia PSD Tg-Jiu a organizat la fel ca şi în ceilalţi ani o întâlnire a copiilor cu Moş Crăciun, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. A fost o întâlnire emoţionantă pentru toţi copiii prezenţi, lucru care ne-a bucurat foarte mult şi ne obligă ca şi în anii viitori să avem grijă ca Moş Crăciun să vină la copii cu daruri, dulciuri şi jucării. Este un gest de respect pentru toţi membrii PSD Târgu Jiu”, a declarat Aurel Popescu, preşedinte PSD Tg-Jiu.
Biroul de presă al PSD Gorj



