500 de colindători la alaiul obiceiurilor de iarnă

Pentru prima dată din 1990, circa 500  de colindători din Gorj şi Mehedinţi şi-au anunţat prezenţa joi 20 decembrie 2018 la Alaiul obiceiurilor de iarnă, organizat, ca în fiecare an, de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în parteneriat cu Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi Şcoala Populară de Artă. Evenimentul începe la ora 10.00 cu o paradă a formaţiilor participante din faţa Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj până în Piaţa Prefecturii.

Colindătorii susţin apoi, în centrul municipiului Târgu Jiu, un spectacol tradiţional de colinde pe scena amplasată în Piaţa Prefecturii. La Alai participă anul acesta pentru prima dată: Ansamblul “Brâuleţul” din oraşul Turceni, Ansamblul “Românaşul” din Târgu Logreşti, Ansamblul folcloric din Dragoteşti, Ansamblul folcloric “Florile Jaleşului” din Arcani şi Ansamblul din Ciuperceni.  Fiecare ansamblu va prezenta un program de 5 minute.

Ansamblul „Roua“ din Cloşani-Padeş participă în fiecare an la Alaiul obiceiurilor de iarnă, Carmen Sarcină, coordonatorul acestuia, prezentând alături de copii un spectacol de colinde, dar şi obiceiuri vechi ale localităţii, care se mai păstrează încă şi astăzi.

Cei care vor fi prezenţi la spectacolul care se va ţine în Piaţa Prefecturii se vor delecta cu sunetele de zurgălăi, şuieratul bicelor ori ritmul tobelor, dar şi de costumele tradiţionale gorjeneşti.

Ansamblul folcloric „Cheile Olteţului” din Polovragi, al Căminului Cultural Polovragi şi al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj vine şi anul acesta cu prezentarea mai multor obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă. Umblatul cu Capra, Ursul şi Pluguşorul sunt cele mai păstrate în zona de sub munte.

Umblatul cu capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea.

Umblatul cu Ursul este întâlnit de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, şi ajutat de un ciomag, flăcăul mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificaţia este purificarea şi fertilizarea solului în noul an. Jocul ursului este un obicei des întâlnit nu numai în Gorj, dar şi în Bucovina.

Vă aşteptăm aşadar joi 20 decembrie 2018 începând cu ora 10.00 în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu Jiu pentru a vedea cei 500 de colindători prezenţi la Alaiul obiceiurilor de iarnă.

About autor